Despre inima care nu are contur sau cum să realizezi transcrierea fonetică a sentimentelor

Cafea, cafea, cafea! Întotdeauna ai nevoie de cafea şi cafeaua are şi ea nevoie de tine, atâta doar că nu vrea să devină dependentă de tine, iar tu, tu n-ai cum să devii dependent de ea. Tu eşti dependent de oameni! Parcă ţi-am mai zis că oamenii nu sunt pentru tine, dar o să-ţi mai aduc eu aminte din când în când, nu-ţi face griji!

Astăzi iar ai avut nevoie de cafea şi tot astăzi te-ai îmbrăţişat cu una bucată suflet neimpozabil şi totodată neaccesibil, dar numai dacă nu îl iubeşti şi dacă nu îi protejezi aripile cu mişcarea genelor tale, dar ai noroc că genele tale sunt lungi.

Ai vorbit astăzi chiar şi despre teatru. Nu-i aşa că ţi-e dor de Cehov? Ibsen ar fi gelos, dar nu te mai întreb nimic.

Domnul acela cu ochelari ţi-a vorbit despre ţările nordice, despre ţările asiatice şi tu vorbeai despre iubirea ta pentru nemtialand şi despre francezi şi tot discursul era în limba engleză, iar timpul, timpul se uita uimit la voi gândindu-se că până la urmă, oamenii n-au uitat să comunice. Nu mai zic nimic despre zâmbetele dintre voi!

Ai fost apoi într-un loc în care oamenii voiau să te simţi ca acasă şi te-ai aruncat puţin în braţele lui Shakespeare, ale lui Milton, ale lui Dickens, ale lui Elliot că aveai nevoie de îmbrăţişări şi apoi, tânărul domn cu ochelari ţi-a vorbit despre matematică, despre singurătate şi apoi, v-aţi zâmbit, aţi mai vorbit şi v-aţi zâmbit iar.

Ai mai vorbit şi ţi-ai mai zâmbit cu un domn care ţi-a zis că domnul Camus, domnul Pennac, domnul Flaubert vorbesc despre ale vieţii într-o manieră plăcută, iar mai apoi, ţi-a vorbit de ceea ce Dumnezeu a inventat pentru ca London să se simtă neputincios, dar tu l-ai convins că respective creaţie e demnă de iubit ( naturlich! )!

Sufletul ăla pe care l-ai tot îmbrăţişat astăzi a zâmbit şi el. Deci, ce zici? Putem vorbi despre momentele alea pasagere pe care tu eziţi a le numi fericire?

P.S. : Inima care nu are contur nu înseamnă că nu are conţinut.

Sunetul iubirii e acuvânt

Ea : Mi-am prins sufletul cu un ac de siguranţă de reverul cămăşii tale, dar nu pentru că vreau să fiu aproape de tine, nu pentru că te iubesc, nu pentru că aş crede în obliterarea trecutului, ci pentru că aveam nevoie de o bucată de material, o bucată de palpabil de care să mă agăţ ( să nu îmi spui acum că mă folosesc de tine ).

El : Te iubesc.

Ea : Să nu îmi ( mai ) spui ( niciodată ) că mă iubeşti şi dacă totuşi îmi spui, aruncă-ţi cuvintele în malaxor şi apoi, îmbracă-te doar cu consoanele dacă se întâmplă să îţi fie frig, caută-le, refă  drumul.

P.S. : Înainte de a vorbi despre iubire, ai face bine să îmbraci haina muţeniei.

Despre cafeaua cu zâmbet şi infinitul mai mare

I-ar plăcea ca pentru un infinit şi o pătrime, că aşa credea că se măsoară timpul, în infinituri mai mici şi din când în când mai mari, mai ales atunci când iubea, dar din fericire pentru cei care nu prea au timp, nu iubea foarte des, să se strecoare printre atomi infinitezimali ai cuvântului.

Nu voia să devină literă şi nu voia să fie cuvânt, voia doar să încerce profunzimea abisului aruncându-şi mai întâi sufletul. Îi era oarecum teamă să nu se piardă, avea nevoie de certitudini la care ar fi renunţat apoi cu ochii deschişi către cuvânt.

Un infinit l-ar petrece privind învelişul cuvintelor, ar verifica palpabilitatea acestuia, apoi, pe cea a cuvintelor dezgolite de timp, de înveliş şi de însemnătate, aşa că, poate şi-ar dori să fie sens, să fie nonsens atunci când (nu) măsoară timpul în infinituri mari.

O pătrime de infinit ar petrece-o căutând drumul către incipit, s-ar dezice de pofta de cuvânt, de sensuri, de nonsensuri.
Apoi, cu nimicul rămas din infinit, s-ar îmbrăţişa până şi-ar pierde învelişul, timpul, însemnătatea.

P.S. : Cel mai greu e să măsori infinitul cu ochii deschişi.

Către copilul care a crescut

Te trezeşti. Zâmbeşti. Îţi este frig. Îţi citeşti mesajele. Trimiţi mesaje. Faci o baie fierbinte, dar nu prea fierbinte pentru că ai sufletul cald. Te îmbraci. Te încalţi. Pleci, dar înainte o săruţi pe ea şi ea te sărută pe tine, ai obrajii calzi acum.

Te urci în lift, iar oamenii din lift par să te cunoască. Îţi zâmbesc şi îşi declară fericirea. Cobori din lift. Ieşi din scară. Traversezi strada. Aştepţi autobuzul. Oamenii din staţie aşteaptă şi ei cu tine. Te urci în autobuz. Cobori din autobuz. Mergi. Mai mergi puţin.

Te întâlneşti cu omul care a căzut în baie, care a plonjat la tine în suflet. Mergi. Merge şi omul cu tine. Ajungeţi împreună la destinaţia care nu e finală, destinaţie care are parfum de început şi de libertate. Zâmbiţi. Bei o cafea, o cafea cu lapte că tot te-ntreba cineva, un anumit client din bistro, dacă bei cafea cu lapte ( lumea n-a uitat ce ai scris, eu n-am uitat ). Bea o ciocolată caldă. Zâmbiţi.

Vă despărţiţi temporar. Trece un timp. Mai trece un timp. Şi încă un timp. De unde atâta timp? Simplu, pentru voi e mereu timp pentru că timpul vă iubeşte. Şi tu iubeşti omul şi simţi că şi omul te iubeşte.

Mai trece ceva timp şi vă aruncaţi în mijlocul unui ocean de oameni. Simţi iubire. Te bucuri să fii lângă ei, ei se bucură să te aibă alături şi parfumul de metrou nu e al nimănui, asta ca să nu mai existe altercaţii, dar tu eşti a lor.

Şi iară trece timp şi te duci să baţi la uşa trecutului. Trecutul îţi zâmbeşte. Trecutul miroase frumos. Trecutul are parfum de prezent. Te bucuri. Se bucură şi trecutul. Se bucură şi timpul. Ai crescut.

Te duci la poştă ca să îţi ridici coletul. Ai primit teatru într-un colet. Zâmbeşti. Încă mai visezi. Mergi puţin mai mult. Ajungi acasă.

Se uită la fotografiile cu tine şi zice : „Te-a scos frumos…Te-a scos frumos pentru că eşti frumoasă” ( mulţumesc, Mutter ).

[ nijte niLUCa si nijte bandaLIT ]

P.S. : acum eşti studentă.

Despre cafeaua cu gust de târziu sau cum m-am lăsat de fumat

-Ai fost fum de ţigară, te-ai mişcat uşor, uşor, mi-ai umplut pieptul cu o ameţeală plăcută şi amară, iar mai apoi, ai dispărut şi în final, mi-ai însemnat trupul şi sufletul cu scrum de ţigară, a ars timpul, au ars ochii mei, iar acum arde inima.

-Nu spune asta, te rog.

-Nu mai spun, acum m-am lăsat de fumat.

P.S. : mecanica inimii se învaţă fără manual.

De la cel mai mic la cel mai mare totul e cu aromă de furt

Se făcea că eram într-un magazin din care fac mici cumpărături frecvent. După ce mi-am aşezat în coşul mare lucrurile-mi mici, m-am aşezat la coadă.

În faţa mea se afla o familie alcătuită din mama, tata şi copilul.

Tatăl uşor isteric. Mama supusă. Copilul fericit.

Copilul se duce să ia un pachet de bomboane, îl bagă în buzunar, trage fermoarul, se uită la mine şi speră că nu l-am văzut. Speră că nimeni nu l-a văzut.

Familia îşi plăteşte cumpărăturile în valoare de aproximativ 100 ron şi pleacă. Pachetul de bomboane a rămas în buzunar.

Ies din magazin şi mă apropii de familia cea fericită. Copilul scoate pachetul de bomboane din buzunar şi îl arată părinţilor, povestindu-le păţania. Mama, tatăl sunt fericiţi.

Tatăl exclamă : „Bravo mă!”

Sufletolog de profesie nu mă recomand

-Să-mi zici repede când ai băut ultima cafea şi când ai fost fericit, iar mai apoi, ai face bine să te grăbeşti să-ţi faci curat în minte, eu nu mai am ce căuta acolo. De câte ori să-ţi spun?

-Mă laşi să-ţi explic?

-Ce explicaţii, domnule, nu am nevoie de explicaţiile tale! Înţelege că trebuie să duci gunoiul care s-a strâns în tine! Dar parcă mă trezesc că iar trebuie să o fac eu în locul tău!

-Te rog să încetezi. Nu în asta constă relaţia asta! Ascultă-mă!

-Să te ascult? De parcă tu mă asculţi pe mine vreodată! Niciodată nu ai ştiut să mă asculţi şi când te prefăceai că asculţi, râdeai de mine, de sufletul meu!

-Te tachinam, nu râdeam de tine. Şi da, te ascult, mereu te ascult! Te caut şi-n tăcere ca să te ascult!

- Ştii ceva? Lasă cuvintele prodigioase! Mai bine ai spăla şi tu vasele alea! Nu te uiţi la ele că înoată în marea aia din chiuvetă!

-Lasă asta acum! Trebuie să-ţi zic ceva!

-Mai repede că nu am timp de tine!

-Ai uitat lumina aprinsă în mine.

-Asta e culmea! Acum îmi faci şi reproşuri! Lasă că plătesc eu factura de electricitate.

-Nu-ţi reproşam nimic. Ţi-am zis că ai lăsat lumina aprinsă în mine.

-Adică? N-am chef de glume, de glumele tale!

-Nu glumesc.

-Mai bine du-te şi fă şi tu patul! Mi s-a făcut somn de la atâtea certuri! Ah! Şi stinge şi tu lumina aia din sufragerie, am uitat-o aprinsă!

-Ai stins tu lumina.

P.S. : Ai grijă să nu laşi lumina aprinsă dacă nu eşti sigur că încălzeşte şi nu arde.

Despre începutul schimbării sau cum să spui mulţumesc zâmbind

ascunsainsuflet si fluturi-de-decembire mi-au dăruit acest premiu :

Şi regula zice că preniul trebuie să meargă mai departe către alte 10 persoane:

1.         copilANDRA pentru că e ziua ei mâine şi pentru că mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu ea atunci când a fost în oraşul plin de praf şi minunat ( borcanul ăla cu fericire e tot la tine-n suflet )

2.         Ebelith pentru că este un copil cu un suflet măcinat de cuvinte, iar cuvintele ei sunt sentimente cu veştmânt de literă.

3.         Anita pentru că ea încă visează şi pe lângă faptul că visează, visează şi în verde, deci, nu se teme de culoare şi de fericire.

4.         Ascunsă în suflet pentru că atât cât am reuşit să o zăresc, mi-a plăcut să-i gust cuvintele.

5.         Mă ning în fluturi pentru că îmi plac fluturii şi pentru că am nevoie de fluturi în decembrie.

6.         O cafea cu lapte pentru că nu am uitat ce a scris şi la mulţi ani pentru mâine, Iulian şi alte urări nu-ţi mai fac pentru că trenul merge mai departe.

7.        Indignat cu idei pentru că simt nevoia să îi mulţumesc şi pentru că sunt „inspirată de zâmbet”.

8.         Filonous pentru că pentru mine, el este aici.

9.         Andra pentru că este un om minunat.

10.        Cel de-al 10-lea premiu se îndreaptă către fiecare om care m-a făcut să zâmbesc, pentru fiecare om cu suflet mare, pentru fiecare cititor, pentru fiecare suflet care m-a ascuns, pentru fiecare om care m-a iubit, pentru fiecare om care nu a avut curaj să-mi spună ce simte de teamă că eu nu simt la fel, pentru fiecare om care m-a făcut fericită, pentru mare.

P.S. : mulţumesc!

Înapoi în oraşul plin de praf şi minunat

Concluzii:

-chiar şi oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi

-Sex On The Beach, Blue Lagoon, Orgasm, Death By Chocolate, Green Apple, Vodka Tonic, Margarita, Cuba Libre se beau cu ochii deschişi spre interior şi asta doar pentru a-ţi da seama că oamenii se schimbă.

-răsăritul se prinde doar dacă eşti în stare să-ţi arunci sufletul în nori ca să agăţi soarele

-ceva special, deosebit, zilnic periodic, frecvent, constant, deloc plictisitor, anodin, banal, anost

-integramele care se fac la o cafea se fac de fapt alături de oameni cu suflet mare – cafeaua o găseşti la supermarket, oamenii cu suflet mare, nu.

-24 august, 6 şi câteva minute : cafeaua cu zâmbet s-a aruncat în mare şi nu, nu s-a înecat, s-a contopit cu marea, a fost singură cu marea, a iubit marea, a devenit marea ( am crezut în iubire )

-oamenii pe care îi iubeşti mint

-oamenii minunaţi îţi fac dedicaţie la televiziunea locală şi vj-ii îţi spun şi ei „la mulţi ani şi să trăieşti la maxim(um) că o viaţă ai şi merită traita”

-oamenii minunaţi cad în baie, urmăresc busola, te strâng în braţe şi-şi caută echilibrul la tine-n braţe şi în suflet

-fata cu fustă de blue-jeans şi bluză galbenă de pe scările bisericii a fost singura care a sesizat că am nevoie de oameni ( îţi mulţumesc )

-Emi, Mădălin sunteţi nişte copii deosebiţi ( Emi, îţi mulţumesc pentru bancuri )

-Teo, să ştii că nu întotdeauna prietenii sunt lângă tine, dar tu eşti lângă ei, adică, ştii tu, la ei în suflet şi nu te grăbi să pleci de acolo pentru că prietenia adevărată e un peşte pe care nu-l prinzi decât dacă-ţi foloseşti sufletul drept momeală.

-Gabriel, în baloanele pe care le-am făcut împreună se ascund toate visele noastre care se vor îndeplini şi chiar dacă se vor sparge, ele nu vor dispărea, se vor ascunde în nori, vor zbura.

-dacă îţi pierzi prosopul, dacă ţi se rup şlapii, dacă-ţi ard buzele, nu înseamnă că eşti un copil ghinionist, înseamnă doar că e timpul pentru schimbare, e timpul să laşi oamenii şi timpul să plece.

-cel mai plăcut e să adormi pe plajă şi cineva să vină să te învelească ( vă mulţumesc şi sunteţi un Om )

-cizmuliţele roz, Mirciulica şi fructele spălate sunt păţaniile care se spun cu zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă că, din când în când, trecutul închide în el fericire.

-să nu ai niciodată aşteptări de la oamenii pe care îi iubeşti

P.S. : am 19 ani şi încă iubesc marea!

Eleutheria, Eudaimonia şi puţin, da’ foarte puţin timp

După ce am trăit în Insula Preafericiţilor şi mi-am ascultat dragostea de teatru cum vorbea despre tot ce am trăit pe scenă şi pe lângă scenă, am lăsat visurile să peregrineze în toată fiinţa-mi.

În tot timpul ăsta, bătea vântul iubirilor trecute, iubirilor netrăite, dar mai ales, a celor nerostite şi după ce sufletul s-a răcorit, am plonjat într-o foaie de hârtie. Am stors cerneala din mine şi am lăsat-o să deseneze, nu am lăsat-o să se joace de-a cuvântul, dragostea de teatru avea şi-aşa prea multe de zis. Ce-nseamnă să păşească trecutul pe covorul tău de la intrare şi tu să-i săruţi tălpile, poftindu-l înăuntru.

Despre farmecul lucrurilor plictisitoare am să zic că iubitorul de eseuri de îndrăgostit a fost oarecum mulţumit de călătoria în cotidian, mai ales, pentru că a schimbat unghiul de contemplaţie a cotidianului şi încă o treabă mai e de lămurit, despre plăcerile tristeţii, despre femeia lui Edward Hopper, care stă singură şi bea o ceaşcă de cafea, despre care omul zice : “gazing at her coffee cup as if it were the last thing in the world she could hold on to”, femeia aia e în fiecare dintre noi şi fiecare are cafeaua lui, deci, e rost de singurătate şi de rătăcire ca metodă de regăsire.

O perfectă zi perfectă are gust de cafea amestecată cu lapte, cu dragostea de carne a unui rechin, cu Emily Dickinson şi bineînţeles cu vreo câteva sinucideri himerice, adică, atunci când e timp pentru citit, e vreme de iubit.

Îmi achiziţionasem cărţile astea pentru a le lectura în cetatea zeilor, dar zilele astea mi-au răpit răbdarea. Nu se pune problema că nu ştiu să aştept, doar că mi-era dor de nopţi pierdute printre cuvinte.

Unde am vrut să ajung? Va fi călătorie în cetatea zeilor, adică la mare şi 24 august va fi bucata din timp ruptă şi presărată peste mare, adică, îmi sărbătoresc ziua de naştere cu ea, adică, se cere fericire şi cafea, multă cafea cu zâmbet.

P.S. : dacă ţi-e dor de mine, anunţă-mă.

Later edit :

Nu vă faceţi griji în ceea ce priveşte cadourile, o să le ridic de la poştă atunci când revin!