Anadiploza: Eşti liber să te joci. Să te joci de-a viaţa.

Puiul german de Ochelaria, în calitate de locuitor al ţinutului sufletesc eulian, mi-aruncă fulgi de ludic peste căminul cafeavecsourire-ist, astfel încât, să fie ludic:

1.Când citiţi, pentru a marca locurile unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Foarte, da’ foarte rar m-am îndurat să maltratez cărţile, adicătelea, să îndoi colţuri, să inscripţionez „cestiuni” pe paginile acestora, aşa că, primează semnele de carte sau pseudosemnele de carte aka post-it-uri, cărţi, plicuri, pixuri etc.etc.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou, şi, dacă da, care a fost aceasta?

Da, am primit niţcaiva cărţi, dar nu prea au fost primite, ci câştigate şi nu-mi vine în minte decât un singur nume : Mecanica inimii.

3. Citiţi în baie?

În baia de lumină( îmi place să citesc ).

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte, şi, dacă da, care a fost aceasta?

Da şi răspunsul se încheie.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nu-mi vine în minte decât o colecţie de la polirom, nişte lecturici uşoare, pare-se, aşa că, o să vorbesc doar despre colecţia mea de carte, adicătelea, există cărţi pe care le-aş dispune sub forma unei locuinţe şi după ce aş rezolva cu detaliile arhitecturale, m-aş muta acolo!

6. Care este cartea preferată?

Maia-Rodica Braga.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi, şi, dacă da, care ar fi acestea?

Cartea enunţată mai sus a fost supusă unui număr extins de lecturi.

8. Ce părere aţi avea despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Aş caută umanul. În mine, nu în ei.

9. Vă place să vorbiţi despre ce aţi citit şi cu cine?

Câteodată, da. Cu omul care îşi deschide cerul pentru şi întru comunicare, dar şi întru sentimente, adicătelea, eu mai mult simt cărţile, decât le vorbesc.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Există un melanj dintre 3 teste: testul titlului, testul primei pagini şi testul paginii „rupte” din context, înrudită cu întâmplarea sau cu numărul 24.

În plus, mai există şi motive legate de rumoare, adicătelea, sugestii.

11. Care credeţi că este o lectura obligatorie, o carte pe care cineva trebuie neapărat să o citească?

Credinţa, lectura şi iubirea nu sunt obligatorii.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Stereotipii, s-ar zice, dar totuşi zic: undeva aproape de unica mare iubire, adicătelea, aproape de mare.

13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Nu există linişte niciodată, interiorul meu e foarte gălăgios şi câteodată, s-ar putea zice că vorbele-i sunt muzică.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, iar prima cestiune care-mi vine în minte e Ernesto Sabato.

15.Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele împrumutate?

Citesc, nu contează obârşia materială a cărţii.

16. O carte este pentru mine…. Cum aţi descrie o carte?

O bătaie a inimii în trei timpi: simţire, puţină gândire şi încă puţină simţire.

Mi-e drag s-o văd pe Ammelie jucându-se, deci, jocul să se ducă şi la ea şi să se mai ducă la orice suflet pasionat de ludic.

P.S. : an exam a day keeps the doctor away, but it definetely brings closer the psychiatrist!

24.

24!

24?

M-am întâlnit cu întâlnirea şi cu poliptotonul

Ai învăţat să scrii infinitul cu minusculă şi ai impresia că ţi-ai depăşit limitele. Nu e un lucru rău, nu foarte rău în orice caz.

Ai învăţat şi cum să faci omletă fără să spargi ouă şi ai impresia că eşti bucătar în ale existenţei. Nu e un lucru bun, dar nici foarte rău nu e.

Ai învăţat să respiri prin cuvinte şi acum crezi că plămânii îţi sunt redundanţi. Nu e tocmai conform cu realitatea, dar până la urmă, nici sufletul nu e mijlocit de realitate.

Ai învăţat cum să separi cerul de pământ fără să te ajuţi de orizont. Nu eşti un om puternic, dar nici lumea nu ţi-a căzut de pe umeri.

Ai învăţat să numeri sentimentele şi acum crezi că până la urmă, sufletul tău e legat de realitate. Nu cred că ai numărat şi infinitul, ăla scris cu majusculă bineînţeles.

Ai învăţat cum se scrie inefabilul şi acum te întrebi ce litere ai uitat să foloseşti.

[…]

M-ai învăţat?

P.S. : de dragul omonimiei sintactice mă arunc de pe litera cea mai înaltă din alfabetul primordial, mă arunc de pe infinit.

Dacă te agăţi de trecut, să nu te întrebi de ce ai răni pe bucata aia de imaterial

Te-ai învârtit cu ochii ridicaţi spre cerul gurii şi îţi ziceai încontinuu că tu nu eşti schimbat şi într-un fel, aveai dreptate. Nu te-ai schimbat. Dar ce cauţi în gura schimbării? De ce îi priveşti cerul? Ce cauţi lângă amicul tău Berkeley? Nu te vede nimeni, nici măcar el nu te vede. Ştiu că te întrebi de ce se agaţă ei de trecut, de ce îşi fierb sângele în expresor şi mai ales, de ce tu nu ştii ce e ăla trecut.

P.S. : atunci când te întorci în trecut, înseamnă că nu eşti mulţumit de prezent?