Nu am bani de timbru…

Draga omule de alaturi,

Iti scriu aceasta scrisoare intrucat acum cateva zile am primit o vizita neasteptata de la cineva care s-a recomandat ca fiind timpul. Am cateva vesti pentru tine.
Timpul se opreste doar atunci cand nu vrei sa ii retezi aripile. Te-ai tot gandit in ultima vreme cum sa il opresti din drumul sau, dar el nu se poate opri caci are o misiune foarte importanta, el trebuie sa vindece ranile tuturor, dar mai ales, trebuie sa mangaie vietile noastre cu atingerea calda a clipelor fericite, iar in drumul sau nu poate decat sa-si incetineasca pasii.
Am auzit ca nu esti fericit. Vezi ca ai sa gasesti in plic o hartie verde, e colorata cu viata, ia-o, atinge-o si spune-mi cum te simti cand iti tii viata in maini ?

Nu mai am rabdare sa termin scrisoarea asta…

Cu drag, tot eu.

Tot ce stiu e ca sunt fericita. Tu esti fericit?


Astazi a fost o zi fara de sfarsit si fara de inceput, a fost o zi atat de frumoasa incat o sa cred ca am invatat sa fiu artist si sa infrumusetez lumea. M-am trezit cu zambetul pe buze, soarele nu mi-a batut in geam, probabil ca sa nu il sparga, dar eu l-am batut pe umar, s-a intors catre mine si am stat putin de vorba, ne-am adus aminte de vremurile trecute si ne-am dat seama ca lumea e un loc frumos.
Casa mea miroase acum a cozonaci si ce e mult mai important, miroase a familie, un miros pe care nu il simt foarte des dar de care ma bucur multa vreme dupa ce l-am perceput. Am o familie si familia imi arata din cand in cand ca ma are pe mine si asta ma face sa fiu un om fericit.
Am lenevit putin in pat gandindu-ma la toate lucrurile frumoase care ma inconjoara si mai apoi, m-am hotarat sa ies la o plimbare. Zis si facut. Astazi am vrut sa aflu daca mai exista oameni fericiti.
In autobuz, pe strada, la metrou, am incercat sa privesc oamenii in ochi fara sa imi schimb privirea si spre fericirea mea, am obtinut cateva zambete care zic eu ca sunt adevarata caldura in mijlocul unui decembrie friguros, m-am bucurat ca oamenii zambesc.
Am cumparat azi cateva cadouri, dar imi dau seama ca adevaratul cadou pe care il pot face este sa iubesc si a fiu un om bun. Poate ca sunt naiva, dar naivitatea mea m-a ajutat sa vad lucrurile frumoase din jurul meu. O vanzatoare mi-a spus ca sunt « dulce » si ca « zambesc frumos », deci si ea este unul din oamenii care sustin campania PRO-zambet si asta nu poate decat sa ma bucure. Apoi, o alta vanzatoare a zis ca vrea sa imi faca reducere pentru ca zambesc, deci, zambetul este pana la urma o arma de seductie. Multumesc tuturor vanzatoarelor amabile cu care am interactionat azi si ma bucur ca zambiti si ca zambesc.
Putin mai tarziu am fost sa beau o cafea. Pana la urma mi-am cumparat un suc, l-am baut privind oamenii din jur si apoi m-a surprins un tanar domn care m-a ajutat sa imi arunc paharul de suc si sa ma imbrac, nu stiu de ce m-a surprins caci stiu ca exista si astfel de oameni, dar cred ca starea mea a fost de vina, astazi am fost predispusa la fericire. Intr-un final, mi-am luat si o cafea pe care am baut-o colindand strazile, am ridicat ochii spre cer si am ametit putin, dar mi-am revenit repede caci mi-am dat seama cat de fericita sunt.
Singura fiind am realizat ca nu sunt niciodata singura, pentru ca sunt atatea persoane care sunt mereu cu mine incat as putea sa incep sa cred ca sufletul meu e cabana aia cu semineu la care visam cand eram mica, cabana in care stau toti oamenii buni si care transforma sentimentele lor in caldura, in semineu, un semineu langa care ma adapostesc si incep sa visez. Va multumesc voua, celor care sunteti semineul meu.
Cand mergeam pe strada, am trecut pe langa un spital si ma gandeam ca oamenii aceia sunt bolnavi si poate ca isi petrec sarbatorile, zilele in spital si ca unii fac asta fara a fi alaturi de cineva ( pentru toti oamenii aceia, daruiesc zambete, sper sa fiti fericiti si sa aveti pace ) si asta m-a facut putin sa imi umezesc ochii, dar mi s-a umezit si inima pentru ca realizez ca sunt atat de fericita sa ii am pe cei dragi, pe cei pe care ii iubesc langa mine, sanatosi si nu imi doresc decat ca oamenii sa fie sanatosi si sa aprecieze tot ceea ce au, ca avem atat de multe, sunt atat de multe lucruri frumoase numai si numai pentru noi, asa ca, fiti fericiti, aveti de ce.
Pe drumul spre casa, m-am uitat sa vad cati dintre oamenii pe care i-am vazut cand am plecat mai erau acolo, iar acum realizez ca oamenii pe care ii iubesc sunt mereu acolo si ma asteapta, iar datorita lor, datorita voua, sunt un om fericit.

Imi iubesc copacii!

-De amicitiae-
sau
-arta de a fi fericit-


Ai crezut vreodata in promisiunile tale? Ai plans pentru ca ai incercat sa faci totul altfel si nimeni nu a observat ? Ai zambit cand ti-au smuls sufletul si l-au calcat in picioare ? Ai murit cand ai uitat sa iubesti ? Ai citit vreodata sufletul unui om ? Ai privit apusul unei iubiri, care nu a rasarit vreodata ? Ai plecat pe un drum care nu apare pe harta nimanui ? Ai sarutat sufletul unei persoane pana cand a inceput sa sangereze ? Ai vazut vreodata inima cerului ? Ai simtit cum oamenii uita de tine ? Ai cantat durerea unui pahar de sticla spart pe o podea de vise ? Ai auzit cantecul unui suflet cazand ? Ai simtit parfumul noptilor de vara ? Ai vrut sa iubesti pe cel ce te iubeste ? Ai vazut cum ninge intr-o zi de vara ? Ai rupt scrisori, crezand ca vei sfasia sentimente ? Ai vrut sa nu il iubesti pe cel care nu te iubeste ? Ai daruit TOTUL unei singure persoane ? Ai primit nimic ? Ai stat cu ochii deschisi de teama ca o sa dispara lumea daca ii inchizi ? Ai imbratisat perna si ai simtit miros de cafea ? Ai ajuns unde voiai ? Traiesti ? Iubesti copacii?
In fiecare zi descopar ca am o padure fericita. Am multi copaci pe care ii iubesc cu toata fiinta mea. Iubesc fiecare frunza, fiecare nervura, fiecare creanga, fiecare pata de culoare, fiecare zgarietura pe care timpul le-a facut-o, iubesc fiecare copac asa cum timpul iubeste zborul.Un copac isi infige temator radacinile in pamant, sperand ca pamantul ii va oferi hrana de care are nevoie. Fiecare copac din padurea mea se hraneste cu iubire, cu prietenie, cu suflete amestecate cu vise si dorinte, cu dezamagiri peste care trecem mai devreme sau mai tarziu pentru ca padurea isi sustine fiecare copac. Copacii sunt puternici, puterea exista si o descoperim pe zi ce trece.In fata copacilor, nu imi e teama sa vorbesc despre sentimetele mele, nu imi e teama ca nu sunt inteleasa, caci stiu ca as putea fi inteleasa, nu mi-e teama ca nu o sa reusesc sa trec peste toate lucrurile negative care par sa soseasca parca precum niste scrisori aduse de un postas fara vina, nu imi e teama sa zambesc, nu imi e teama de vulnerabilitatea mea, nu imi e teama sa plang si sa arat ca ma doare, nu imi e teama sa vorbesc, nu imi e teama sa ma las ajutata, nu imi e teama doar ca nu fac lucrurile suficient de bine.
Copacii sunt aceia care ne daruiesc viata in stare pura si tot ei sunt aceia care asculta sunetele unei vieti ce oscileaza intre registrul acut si registrul grav, mereu acolo ca sa asculte si sa confere armonie simfoniei, tot ei sunt aceia care iti sterg lacrimile cu mainile tremurande, iar mai apoi cu inima, tot ei te imbratiseaza si tot ei iti readuc aminte zilnic ca timpul poate conduce la pierderea valorilor, dar ei nu se pierd, nu te pierd caci sunt mereu acolo sa redescopere lumea alaturi de tine.

Zbor placut( nu uita sa stergi praful de pe aripi )..

De cateva zile, oamenii asteaptau cu nerabdare sa porneasca in calatorie.
Si oamenii se indreptau cu pasi repezi spre nicaieri. Unii s-au gandit sa foloseasca mijloacele de transport in comun terestre, altii masinile proprii. Iar cei care nu se temeau de lumea subterana, alegeau metroul si din fericire, nu au dat peste Hades, se pare ca era intr-o cafenea cu Afrodita, depanand povesti cu muritori. Si uite asa, oamenii se grabeau. Unii alergau, altii pareau a fi la o banala plimbare in miezul noptii, caci noaptea e spatiul indragostitilor, iar iubirea se afla inca printre oameni.
Timpul trecea, oamenii nu ajungeau nicaieri. Pana intr-o zi, cand, oamenii si-au descoperit maretul scop in viata, au descoperit misiunea existentiala pe care fiecare trebuie sa o indeplineasca, au descoperit sensul vietii si au dat la o parte valul diafan de mister care acoperea universul si atunci, timpul s-a oprit putin, s-a uitat la ei si si-a taiat aripile. Timpul nu a mai zburat.

Tu poti sa zbori ?

Toata lumea sa inchida ochii…


[ Ai stat cu ochii deschisi de teama ca o sa dispara lumea daca ii inchizi ? ]

Viata lumii nu este nimic altceva decat un amalgam de sunete care penduleaza intre registrul acut si registrul grav, culori ce isi cauta corespondentul complementar pe paleta acoperita cu esenta de curcubeu, vise cu caracter simbolic si caracter scenic, regrete pentru vieti pe care nu le intelegem, dureri, fericiri efemere, iubiri neimpartasite, idolatrizari mascate, toate lucrurile se realizeaza prin sinestezii.
Imbogatim viata asemenea unor romantici cu figuri de stil, tindem sa exageram si apoi spiritul simbolist se trezeste si isi da seama ca am spus prea multe si am incercat sa infrumusetam ceva ce nu exista si atunci expunem realitatea, expunem vicii, expunem grotescul, expunem frumosul cu cuvinte asemanatoare, dar nu reusim sa patrundem in lumea de dincolo de cuvinte, ramanem atrasi de forma, nu percepem intelesul. Definim lumea prin simboluri, iar cei de langa noi, inteleg aceasta definitie in masura in care sunt in stare sa se implice in procesul de abnegatie.
Decaderea valorilor, dorinta de mai mult, nemultumirea fata de sine, nemultumirea fata de tot ceea ce inseamna uman, caderea de pe nori, pe pamantul care nu a incetat sa zambeasca vreodata se petrece pentru ca viata nu mai trezeste in noi adevarul in stare si forma sensibila, ci trezeste o moarte timpurie, datorata unei lumi cladite pe un paviment de iluzii.

Zbor de fluture verde…

O capsula a timpului. O farama de viata. O strangere de mana. O imbratisare. Un zambet. Oamenii de langa mine sunt oamenii pe care ii iubesc, oamenii de langa mine sunt oamenii pe care ii apreciez, oamenii de langa mine sunt doar aceia pe care ii vad eu, pe care vreau sa ii vad si pe care aleg sa ii protejez, oamenii acestia merita numai lucruri bune. Merita sa fie fericiti, merita sa zambeasca cand sufletul lor se amesteca cu nesiguranta, merita sa fie iubiti caci ei iubesc, merita sa primeasca o ciocolata calda intr-o zi rece, merita sa fie imbratisati cand cerul a fugit de deasupra lor, merita sa fie ascultati cand pamantul nu indrazneste sa mai priveasca spre cer, merita sa le stergi lacrimile cu mana ta tremuranda, iar mai apoi cu inima, merita totul.
Inca ploua si inca e frig. In dimineata asta, am facut cunostinta cu toate micile lacuri acumulate de-a lungul noptii mele albe, am pasit incet, incet si m-am trezit intr-un mijloc de transport in comun terestru al oamenilor. Oamenii priveau, privirile lor sfasiau ceata, privirile lor sfasiau suflete, iar ochii lor nu ascundeau niciun suflet. Un domn imi cauta privirea, il simteam cum priveste, l-am privit si eu. Nu i-am vazut sufletul. Fie am uitat sa citesc suflete, fie oamenii nu mai au suflet, fie eu nu pot sa vad ceea ce nu cunosc. Nu l-am mai privit apoi, caci nu mai vreau sa privesc oamenii. Oamenii care merita priviti sunt deja parte din mine, au fost primiti cu drag si nu vor pleca vreodata de acolo. Ajung sa ma amestec, sa ma pierd in toti ceilalti, dar din fericire, ma regasesc in ei, iar ei se regasesc in mine. Cand or sa plece toti de langa mine, o sa plec si eu.
E frig. Daca ti-as spune « te iubesc », ai sta langa mine inveliti fiind de cer ?
Intrebari, raspunsuri si ploaie.

P.S. : Nu stiam ca o imbratisare poate face atat de mult bine, va multumesc.

[ La multi ani, Every Day, ai grija de tine si sa fii fericit! Remember just a smile every day 🙂 ]

Celebra zi de maine

Imi e frig, foarte frig, imi este atat de frig incat simt ca nu am fost calda vreodata. Sunt rece, sunt goala. Sunt tot eu. Imi e frig. Tremur. Nu as fi vrut sa aflu ce o sa fac maine, dar am aflat, mainele care acum e azi e exact cum nu credeam ca o sa fie. E frig. Poate tot ceea ce am crezut, tot ce am vazut pana acum, tot ceea ce am simtit nu a fost nimic altceva decat un balon de sapun, un balon care acum a hotarat sa se sparga, sa cedeze totul, a hotarat sa stearga granita si a ales sa elibereze sentimentele. O pata de culoare, un vis fara margini, un copil nefericit, un cantec care nu se aude, un zambet amorf, un cuvant fara forma, dar mai ales, fara inteles. In cafeneaua asta nu mai e nimeni. Se pare ca Pufy(da, doamna profesoara de muzica, Pufy iar a plecat si isi aduce aminte de dumneavoastra, ma mangaiati in ora si imi spuneati ca sunt un copil bun si hiperactiv si ca imi sta bine in mov, mi-ati spus chiar si „te iubesc, piciule”, imi aduc aminte ce imi spuneati, dar stiti, defapt imi aduc aminte atat de multe lucruri, imi aduc aminte de voi, oamenilor, credeati in mine, imi aduc aminte de voi..)nu calatoreste fara bilet, e responsabil, isi asuma consecintele si a ales sa faca tot ceea ce mi-a promis. Mi-a promis ca va pleca cand ma voi astepta mai putin.
Inca tremur si inca mi-e frig.

Buy me with a coffee and a smile..


Get A Life
by Urma

Just get a life, son, just get a life and your day will come
Just let it come, son, an open heart and no fears behind
Too much dust… too much dust in your eyes, on your soul
And you’re sick and tired of all
But you have to stay in the line cause your life ain’t mud all the time.

Keep yourself in line
Release your perfect smile
Forget the friend who lied
And breathe with arms wide open one more time.

Just put your smile on, just let it talk for the sake of your word
Just keep your head high, just watch your step while you’re climbing on life
Too much dust… too much dust in your eyes, on your soul
And you’re tired and ready to fall
But you have to stay in the line cause your life ain’t mud all the time.

Keep yourself in line
Release your perfect smile
Forget the friend who lied
And breathe with arms wide open one more time.


Astazi ascult muzica si zambesc, maine nu stiu ce voi face…

Midgard si iubirea.

« -As putea sa te privesc intreaga zi. »

De ce ? Oare ochii surprind ceea ce sufletul vrea sa puna la lumina ? Oare lumina este cea care descopera intunericul sau intunericul este cel care acopera lumina ? Visele din timpul noptii le uiti pentru ca visarea se indeparteaza de natura umana sau pentru ca te uiti pe geam si timpul trece pe langa fereastra ta si iti spune ca e timpul sa mergi mai departe ? Dincolo de geam, e lumea sau e doar spatiul din spatele geamului ? Dincolo de ziduri, e libertatea sau sunt gratiile ? Oare timpului ii lipseste ceva si din aceasta cauza este intr-o perpetua fuga spre nicaieri si niciunde ?

« -As putea sa te iubesc intreaga viata. »

Si eu.

Am calatorit fara bilet…

Cand iti e dor de mine, priveste-ti sufletul, am invatat sa zbor. Am plecat cu privrea inainte, dar mi-am lasat gandurile si sentimentele undeva, aici. Aruncand o privire spre cer, spre trecut, nu intreb cum si de ce, doar inteleg prezentul si savurez praful care se asterne peste ochii mei.
Cafeaua nu a fost deloc amara, cafeaua e mereu potrivit de dulce. Mie imi place cafeaua potrvit de dulce si oamenii asezonati cu iubire. Cafeaua cu zambet a descoperit cine e. Cafeaua cu zambet e acolo pentru cine vrea sa o guste si pentru cine doreste sa o inteleaga. Nu sunt multi cei care stiu sa citeasca in cafea, cu atat mai putin cei care stiu ca zambetul porneste din suflet si se opreste intr-un alt suflet. Cafeaua asta nu e nici mai mult nici mai putin decat o cafea cu zambet.
Exista persoane carora le place cafeaua. Exista persoane carora nu le place cafeaua. Exista persoane care isi privesc sufletul si descopera ca am invatat sa zbor. Cred ca le-a fost dor de mine.