CATOPTROFOBIE sau cum să calci oamenii în picioare

Covorul de la uşa de la intrare

Te ştergi de praf de stele, de dezamăgiri, de durerea adunată în ridurile inimii tale, de toate mizeriile pe care alţii ţi le-au pus în cale, de trecutul mizerabil pe care-l credeai adevăr, dar care s-a dovedit a fi minciună, minciună, minciună. Repetiţia cuvântului e un tertip ieftin folosit pentru a diminua importanţa adevărului. Cuvintele sunt destul de ieftine şi produc sentimente nepreţuite. Pentru toate celelalte există… ! Pentru toate celelalte există bani, deci, îţi poţi cumpăra şi tu un covor!

Covorul din camera de zi

S-ar zice că în camera de zi petreci ceva mai multă vreme, deci, eşti mai aproape de covorul ăsta decât de oricare altul. Aici stai când uiţi de tine, de lumea altora şi încerci să ai grijă de lumea ta. Aici nu mai există cotidian, nu mai există maşini care intră greu în marşarier ( şi nu pentru că le-ar fi teamă de trecut, sunt totuşi maşini, deci, ţie ţi-e teamă de trecut? ) sau ipocrizie. Dar,  din când în când, ai musafiri şi deşi, de cele mai multe ori, tu alegi pe cine accepţi în lumea ta, se mai întâmplă să laşi să pătrundă şi oameni aparenţi, oamenii aparenţelor. Eşti naiv ( ţi-e teamă de oameni? ).

Covorul mai micuţ din baie, dar totuşi covor

Covorul ăsta porneşte de la premisa că nu îi este teamă de apă. Am putea spune că e hidrofil. Absoarbe tot, de la apa mizerabilă în care tu te-ai aruncat de multe ori până la apa vie a eroilor mai mult sau mai puţin eroi din basme, ajungând până la H2O în stare pură. Cu alte cuvinte, te poţi folosi de covorul ăsta ori de câte ori ai nevoie să faci lucrurile să dispară. Le absoarbe, ele dispar ( dar dispar lucrurile, oamenii pentru totdeauna? ) şi tu eşti fericit. Parcă simţi că trebuie să ai ceva mai multă grijă de covorul ăsta.

Covorul de pe hol

Aici simţi adrenalina. Bate cineva la uşă. Alergi. Te grăbeşti. Vrei să fii punctual în a-ţi cunoaşte fericirea. Dar nu mai există punctualitate de când s-a descoperit că nu mai există timp, aşa că, nu te mai grăbi că deranjezi covorul. Covorul ăsta nu te vede decât venind sau plecând şi eventual, purtând conversaţii scurte purtate de dragul de a face conversaţie, de dragul non-tăcerii şi câteodată, de dragul unei eventuale întâlniri cu fericirea, dar nu, nu mai există. Timpul sau fericirea?

Pentru cazurile excepţionale în care vorbim de gresie, de parchet etc.etc. covorul devine metaforic şi e prezent prin absenţă.

P.S. :  dacă minciuna e pusă în faţa unei oglinzi şi deci, imaginea e inversată, nu înseamnă că minciuna se transformă în adevăr.

Anunțuri