Cand proza intalneste poezia.

Ne-am nascut intr-o zi impara, era impara pentu ca isi cauta jumatatea. Apoi, am continuat sa ducem viata unui paianjen, teseam viata si noi nu stiam ca intr-o zi o sa dispara, apoi, am facut schimb de locuri, si acum, oamenii nu se mai cunosc. Mai tarziu, sufletele noastre s-au intalnit in cadrul unei sedinte extraordinare si au organizat « monstruoasa coalitie » impotriva oamenilor : au aparut sentimentele. Oamenii au mers mai departe, au luat sentimentele si le-au amestecat cu timpul, timpul le-a purtat pe aripile sale, iar uneori, le pastra pe aripile sale atat de mult incat ai aveai impresia ca au existat dintotdeauna, iar alteori, aripile lui trebuia sa fie libere si arunca sentimentele din zbor si asa au aparut oceanele, sentimentele au inceput sa lacrimeze..

S-a terminat melodia..

[ Am zis eu.. ]

„poezia despre mine si tine,
noi

la, la, la-la,
si nu stiu sa continui:
poveste noua:
eu acum stiu,
nu stiam,
acum stiu.
flaut,
contrabas,
unde esti?,
sirena,
oameni,
nu vreau.
am visat,
suntem in vis,
o sa corectez textul asta cred,
imi pare rau,
nu a fost frumos,
e frumos,
va fi, va fi,
si ca si dealtfel toti pinguinii eu visez sa zbor.
zburam instrumental, vocal planam.
sunt intre doua lumi.
periculos, pericol public.
psihologi prosti,
suntem, suntem, suntem fericiti!
la, la, la-la
instrumental te simt.” ( scris de Every Day )

[ A zis el.. ]

Anunțuri

Inca nu am uitat cum ma cheama.

[ Tind doar sa uit cine sunt. ]


In seara aceasta sufletele au iesit cu oamenii la plimbare.


Omul a intrebat sufletul: „Sufletul traieste in trup sau trupul traieste in suflet?”

Sufletul a raspuns: „Eu iubesc.”

Omul, nedumerit raspunde: „Eu traiesc in lume si lumea traieste in mine, dar nu stiu daca iubesc sau nu.”

Sufletul afirma zambind : „Mai bine sa stii daca iubesti, decat sa stii unde esti.”

Omul raspunde: „Atata vreme cat tu esti langa mine, voi iubi ideea de a iubi, indiferent de locul in care ma aflu.”

Sufletul spuse: „Hai sa mergem la plimbare. Esti un om bun.”

[ „Ana, ma surprinzi in fiecare zi.” ]

Oamenilor, cu drag..

Inca o data sunt uimita de « oamenii » care isi poarta cu pasi grabiti viata si care poarta cu lejeritate o discutie pasibila de a face ascultatorul sa izbucneasca in hohote de ras sau de plans, depinde de starea ascultatorului.
Sa rada oare ascultatorul din cauza ideilor stupide care se invart in ceea ce unora dintre ei le place sa identifice ca fiind drept cap si asta doar ca stie unde e localizata o migrena, o cefalee sau mai bine-zis, o durere de cap sau sa rada pentru ca o astfel de discutie nu poate decat sa amuze prin simplu fapt ca pare a schita verosimil un banc identificat ca fiind drept realitatea.
In autobuz, 3 doamne cu o medie de varsta de 40 de ani, discuta. Una dintre ele rosteste zambind :
-Ma gandeam sa fac un copil.
( aparent, un gand minunat, femeia vrea sa creeze un om, vrea sa il ajute pe micul embrion, devenit apoi, bebelus, copil, sa devina om, ce poate fi mai minunat decat sa dai viata si sa fii profesorul care-si invata copilul sa devina om ? )
Celelalte doua doamne izbucnesc in ras si una din ele afirma :
-Ai innebunit ? Cum sa faci un copil la varsta asta ?
( pare un gand realist, dar totusi, a face un copil nu e un act de nebunie, a da viata cuiva nu e nici pe departe un act de nebunie..mama a fost nebuna de doua ori, o data a aparut fratele meu si putin mai tarziu am aparut eu, o iubesc pe nebuna asta.. )
-Pai, auzisem ca se da un ajutor de opt milioane sau cam asa si omului nu-i strica niste bani in plus. Pai, fiti atente, il nasc, il dau la mama si iau banii. Nu mi-ar strica sa am niste banuti in plus, si rade zgomotos.
( asadar, sa zambim, caci acum un copil nu se naste pentru a fi om, el se naste pentru a fi un fel de « bani de buzunar » , recompensa data de o forta superioara, sau mai degraba de un zeu, care are nevoie de jerta, iar aceasta jertfa este copilul, il multumeste si pe zeu ca doar exista probleme cu natalitatea si il multumeste si pe presupusul parinte, caci face rost de « bani de buzunar », ce frumos, nu-i asa ? )
-Ai dreptate, sa stii, da’ ce te faci ca, copilul creste si cere de mancare, de imbracat, cere de toate. Ce te faci atunci ?
( aceasta e intrebarea existentiala, este un fel de meditatie filozofica.. « timpul nu sta in loc » si « viata se consuma », asadar copilul nu devine om, devine bataie de cap, copilul devine un fel de bolta cereasca pentru parintele ce se metamorfozeaza intr-un Atlas, cata durere in sufletele lor.. )
-Ce-ai draga ? Pai, am o prietena care a facut 3 copii, a luat ajutorul si nu are nicio problema, si daca o sa creasca, ce crezi ? Ca nu pot sa ii cumpar un pachet de biscuiti, azi, o paine maine ? Ce mai conteaza o gura in plus ? Banii aia nu sunt de ici, de colo.
( « totul e bine cand se termina cu bine », copilul isi are existenta asigurata, pachetul de biscuiti si painea vor fi ambrozia lui, ce minunat.. )
Una dintre doamne ma priveste zambind si rujul ei rosu care nu imi putea parea altfel decat ostentativ, ma face sa ma gandesc ca unii ca ei, nu sunt decat NON-oameni care traiesc doar pentru ca au existat « nebuni » care le-au dat viata si au incercat sa ii ajute sa fie oameni, numai ca traiesc fara a resusi sa aibe vreuna din caracteristicile cuvantului OM
( cuvant cu prea multe intelesuri, dar cu niciunul pentru cei ca ei..) .

Nimic pentru toata lumea

Intr-o dimineata, soarele a uitat sa se mai trezeasca. O lume intreaga astepta ca el sa vina si sa le mangaie obrazul ranit de atatea lacrimi care nu conteneau sa se opreasca, insa soarelui nu ii pasa de ei. Oamenii nu meritau nimic, iar soarele a vrut sa le demonstreze asta. Daca el a uitat sa mai rasara, brusc, oamenii au devenit interesati de ceea ce i se intampla. Atunci cand el rasarea in fiecare zi, nimeni nu ii dadea atentie, el era mereu acolo, nimeni nu il vedea, nimanui nu ii pasa de el, atata timp cat el era acolo. Dar astazi, lucrurile s-au schimbat. Soarele va inceta sa mai straluceasca pentru oameni, soarele va inceta sa mai apara in visele lor, soarele va inceta sa le mai incalzeasca sufletele care par a se risipi incet, soarele va inceta sa le mai zambeasca, soarele va inceta sa fie soare. Oameni, voi nu sunteti oameni! Voi vreti soare, dar vreti primi ceea ce sunteti.. Ghiciti ce? Astazi toata lumea primeste nimic, au fost reduceri si soarele face cinste tuturor. O zi buna!

[ in ora de tic asteptand pauza.. ]

It’s ( not ) too late to apologize..

– ii cer scuze lui Gabriel Garcia Marquez pentru ca ma asteptam la mai mult de la veacul lui de singuratate, eu inca nu i-am inmanat Premiul Nobel..
– Ii cer scuze lui Beigbeder pentru ca nu vreau sa cred ca « dragostea dureaza trei ani »..
– Ii cer scuze Afroditei pentru ca nu am reusit sa ii interpretez asa cum trebuie rolul si nici acum nu am reusit sa ma nasc din spumele marii..
– Ii cer scuze lui Eminescu pentru ca pentru mine Bacovia e mai important..
– Ii cer scuze mamei mele pentru ca uneori ii raspund cu remarci rautacioase si nu ii ascult dorintele..
– Ii cer scuze tatalui meu pentru ca nu i-am zis la multi ani pe 17 septembrie, copil rau..
– Ii cer scuze fratelui meu pentru ca nu reusesc sa vorbesc cu el atat de mult pe cat as vrea..
– Le cer scuze acelora pe care ii ranesc neintentionat..
– Le cer scuze acelora pe care ii stresez incercand sa le fiu alaturi..
– Imi cer scuze ca nu zic prea des « te iubesc »..
– Imi cer scuze mie pentru ca nu stiu sa am grija de mine..
– Le cer scuze cartilor care au ramas necitite..
– Ii cer scuze cafelei pentru ca demult nu am mai pus buzele pe sufletul ei amar, indulcit astfel incat sa devina potrivit de dulce..
– Imi cer scuze pentru remarcile rautacioase pe care le fac la adresa unora..
– Imi cer scuze pentru ca sunt uneori prea critica..
– Imi cer scuze pentru ca evit sa spun ce se intampla cu mine..
– Ii cer scuze lui Mos Craciun pentru ca nu cred in el..
– Ii cer scuze cerului caci nu il mai privesc asa de des ca inainte..
– Imi cer scuze pentru ca uneori nu stiu sa imi exprim sentimentele..
– Imi cer scuze pentru ca nu ma straduiesc suficient de mult..
– Imi cer scuze pentru ca nu cunosc limba iubirii..
– Imi cer scuze pentru ca am uitat ca ablativul absolut este dezlegat, imi pare ca nu are pe cineva alaturi..
– Le cer scuze tututor celor pe care nu am reusit sa ii fac sa zambeasca..


[ lista in curs de completare.. ]

Cafe avec sourire..

Nu mai e cafea..

Nu mai e zambet..

Ceva se intampla..

Imi cer scuze..

Metrou. Suflete (ne)pereche.

Aceeasi pereche de ochelari ( am invatat sa privesc atunci cand am crezut ca sufletul meu nu va mai fi in stare sa deschida o alta fereastra, e mai usor sa dezchizi ferestre decat sa spargi ziduri ).
Alt vis de indeplinit ( un pamantean a visat ca timpul e o pasare si cand s-a trezit, timpul zburase pe langa el…visul lui devenise realitate ).
Acelasi zambet ( cand oamenii uita ca fericirea e parte din viata lor, zambetul lor le scrijeleste asta pe suflet ).
Alt suflet pe care vreau sa il cunosc ( Privirea lui calda ma face sa zambesc Pacat ca uneori imi e teama sa il privesc, sa ii privesc ochii.. ).
Aceiasi prieteni ( persoanele pe care le iubesc sunt mereu oamenii pe care as vrea sa ii tin in brate pentru totdeauna si sa le spun ceea ce cu greu reusesc sa spun, atunci cand simt, pot zice ; cand ai spus ultima ora « te iubesc » ? )
Alt penar ( in penarul asta se aduna amintiri, urme de creion, urme de pix si urme de viata.. ).
Acelasi suflet ( poate ca au mai aparut niste sentimente, au mai murit altele..renasterea nu are loc prea des, caci istoria e o materie pretentioasa cu multe date fixe ).
Alt stil de viata ( schimbarile apar atunci cand simti nevoia sa iti redefinesti eul ).
Aceeasi punga de pufuleti ( unele lucruri nu se schimba niciodata.. ).