Bilet la pret redus si viata la pret intreg

-Buna ziua si bine ati venit la noi. Va putem ajuta cu ceva ?
-Da, as dori si eu valiza aceea verde de pe raftul de sus.
-Imi pare rau, valiza aia aceea nu poate fi cumparata.
-De ce ?
-Valiza aceea nu poate fi cumparata de dumneavoastra.
-Stati putin ca nu inteleg.
-Domnule, nu este valiza dumneavoastra.
-Dar am bani, pot sa o cumpar.
-Nu asta este important. Nu o puteti cumpara. Nu este valiza dumneavoastra, nu este calatoria dumneavoastra.
-Bun si atunci eu ce fac ?
-Avem nenumarate optiuni. Spre exemplu, ati putea alege valiza aceea neagra de pe raftul de jos.
-Dar eu o vreau pe aceea verde.
-Imi pare rau ca nu ascultati ceea ce spun, acum nu veti mai putea cumpara nicio valiza. La revedere ! O zi buna.

-Inca un calator fara bagaje.

Nu ma-ntreba nimic…

-Am auzit ca tu esti filolog.
-Da, intr-adevar, eu sunt filolog.
-Adica, tu esti olog de iubire.
-Invat sa iubesc, iubirea mea exista.
-Atunci, inseamna ca esti specialist in iubire.
-Iubirea mea exista, dar asta nu inseamna ca am invatat sa iubesc. Invat sa iubesc.
-Esti prietenul cuvantului.
-Incerc sa fiu.Tacerea e un cuvant foarte prietenos.
-Atunci cine esti tu ?
-Eu sunt filolog.
-Esti olog de iubire, specialist in iubire, prieten al cuvantului.
-Eu sunt…tot eu.

Calatorie intr-un balon de sapun

M-am trezit intr-o inchisoare fara ziduri, o nemarginita podea de vise se intinde acum in fata mea. Ma misc dintr-un loc in altul, sperand ca o sa gasesc usa. Nu exista ziduri, dar ceva imi spune ca exista o usa.

Aerul rece, buzele reci, mainile reci.

Paznicii de la inchisoarea asta au hotarat sa isi paraseasca postul si sa stea la un pahar de vorba, paharul s-a spart de atatea ori si nu stiu cum se face ca cioburile dispar si am trimis atatea scrisori nescrise. De ce nu raspunde nimeni ?

Cafeaua calda, cuvintele calde, atingerile calde.

Se aude o bataie sacadata, cineva a venit in vizita, iar eu caut usa. Daca nu voi mai auzi bataia in usa, o sa ma indepartez de acest portal, o sa ridic zidurile si o sa deschid ferestra, e timpul sa eliberez sufletul.

Lupta intre cer si pamant


In fata tuturor statea el. Era omul damnat pentru ca este fericit. Toti il priveau cu un aer vindicativ, lumea, aparent, nu fusese deloc o fiinta darnica pentru ei, iar el trebuia sa plateasca pentru greselile tuturor, fericirea costa adesea mult pentru simplul fapt ca nu stim ca este un lucru ce nu poate fi cumparat. Ne vindem sufletele pentru o zi de primavara.

Asadar, de cand s-a transformat fericirea in linia orizontului ? Oare acest om a reusit sa o separe de cer si sa o foloseasca drept panglica pentru a-si lega scrisorile netrimise? De cand a incetat Soarele sa mai lumineze lumea ? Ii este cumva teama sa ne deschida ochii si sa ne faca sa realizam ca intunericul e doar in mintea noastra si tot mai mult in sufletele noastre ? De cand am incetat sa mai privim cerul doar pentru simplul fapt ca suntem ancorati pe pamant ? Priviti pamantul. Zambeste ?
Ne este oare teama sa ne folosim aripile pentru ca nu vrem sa impartasim soarta lui Icar ? Ceara se topeste, dar nu si sufletul. Nu cumva ne-am nascut ingeri cu aripi de sticla si suntem facuti pentru a fi zburatori ?
Sticla e obtinuta prin prelucrarea nisipului, asadar, marea zboara, noi de ce nu putem zbura ? Putem condamna un om care a descoperit stralucirea sticlei si magia zborului ? Putem sa renastem in zburatori asa cum o minunata zeita s-a nascut din spuma marii, numai ca trebuie sa vrem, nu garantez ca devenim nemuritori. Dar poate ca zeii sunt cei care invidiaza muritorii. V-ati gandit vreodata la asta ? Fiecare zi e o alta viata pentru zei, trebuie mereu si mereu sa redescopere lumea, sa invete sa zboare si sa iubeasca, iar noi, avem o viata de lungimea unei zile, astfel incat, dupa ce descoperim lumea, avem prilejul de a o intelege mult mai bine, avem prilejul de a zbura.
Cine a spus ca legendele sunt povesti neverosimile ? Oare nu a existat un zburator care fura inimile tinerelor femei si care zbura apoi cu aripile larg intinse catre cer? Nu cumva acest zburator a raspandit dragostea sa pe cer si noi, tematori, nu mai privim cerul ? Inteleg ca oamenii nu cred in legende, dar nu inteleg de ce oamenii nu mai cred in fericire.

Este fericirea o legenda? Atunci de ce il condamnati pe omul acesta? Pentru ceva ce nu exista ? Poate ca v-ati departat prea mult de Soare, iar acum sufletul vostru e acoperit de gheata. Lasati omul sa zboare, vrea doar sa se bucure de iubire. Poate ar trebui sa zburati si voi ca sa vedeti pentru ce il condamnati pe acest om. Dar aveti grija, daca va apropiati de Soare, veti redescoperi ca aveti suflet. Sunteti gata sa fiti oameni ?

La multi ani, domnu’ !

Pentru ca in pijama te simti cel mai bine, te trezesc cu un sarut pe frunte si cu o imbratisare lunga si calda. Iti mai aduci aminte “Merry Christmas, you filthy animal [ … ] and a Happy New Year” ? Si apoi, ai adormit frumos si am simtit caldura.

Cum e sa ai 18 ani ? Shang hai, domnu’ si mai ales 20 puncte la sala. Si cand te gandesti ca « m-a durut ieri capu’ 2 zile ».

Pentru ca tot ce pot sa fac e sa te iubesc, am sa te iubesc.

A obosit acum si ceasul

-Stii, copile, nu am mai vorbit demult. Imi era atat de dor sa iti ascult gandurile. Gandurile tale se transpun in cuvinte cu atata precizie, incat uneori cred ca tu esti defapt o poezie pe care o recita un actor in plina strada dornic sa cucereasca lumea, iar zambetele sunt ambrozie pentru tine. Din cand in cand, mai uiti cate un vers, dar asta nu te-a oprit vreodata. Nici macar nu ai avut nevoie de sufleur, ai reusit mereu sa faci cuvintele sa straluceasca, chiar si atunci cand foloseai alte cuvinte, aveam impresia ca visez, imi parea ca lumea apare chiar atunci sub ochii mei. Nici macar atunci cand plangi, nu cred ca sufletul tau se opreste din zambit, copile, cum se face ca zambesti ?
-Intreaba-mi sufletul si iti va sopti raspunsul.
-Acum, de ce esti asa tacut ?
-Imi pare rau, incerc sa imi definesc gandurile. Am impresia ca ma sting incet, incet si simt ca nu exist daca nu ma folosesc de cuvinte. Daca tac, nu inseamna ca nu vorbesc.

Cand inveti sa asculti tacerea, descoperi muzica.

Ce vrei de la mine?

-De ce ai varsat marea din cana?
-Am vrut sa pun mai mult nisip in clepsidra.
-Nu te-ai gandit ca mie imi place marea ?
-Dar am vrut sa fac ceva frumos.
-Nu te-ai gandit ca o sa pierzi ce ai ?
-Dar am vrut sa incerc.
-Nu te-ai gandit ca marea era tot ce mi-a mai ramas ?
-Dar am vrut sa iti daruiesc clepsidra.
-Nu te-ai gandit la mine ?
-Dar am vrut sa ating nisipul.
-Nu ai simtit ?
-M-am gandit ca…

Spune-mi tot ce vrei

-O cafea cu zahar, te rog.
-Domnule, nu aveti voie sa consumati nimic care contine zahar.
-O cafea cu zahar, te rog.
-Dar, domnule, nu se poate, va face rau zaharul.
-O cafea cu zahar, te rog.
-Va rog frumos sa intelegeti ca puteti muri, mai ales, in starea in care va aflati dumneavoastra.
-O cafea cu zahar, te rog.
-Imi pare rau, dar chiar nu pot sa fac asta. Va rog sa fiti intelegator.
-Atunci, ia-mi te rog frumos inima si arunc-o in cafea.


[ pe drumul spre casa… ]