Despre cititorii sau iubitorii de cafea cu zâmbet sau cum să vorbești când simți că ai rămas fără cuvinte

De vreo câteva săptămâni încoace, instanțele sociale mi-au adus mai mult decât aproape câțiva dintre muritori sau visători sau zei sau oameni care citesc în cafea, în cafea cu zâmbet, mai precis. Și poveștile lor mi-au adus aminte cât de mult înseamnă povestea scrisului pentru mine, mi-au adus aminte cum am încapsulat și incubat cuvinte, stări, bucăți și bucățele de inefabil al meu, inefabil scuturat aici, printre taste și cafele cu sau fără zahăr, dar mereu cu zâmbet. Am cunoscut oameni care m-au citit de-a lungul timpului și așa mă ia cu dorință de a îi scoate pe toți la o cafea băuta față în față cu cuvintele noastre.

 Îmi aduc aminte de primul băiat cafeavecsourire-ist care mi-a trimis primul e-mail și a încercat o apropiere simpatică și mi-a vorbit despre dragoste și cărți, despre el care ar înota o viață întreagă și încă vreo câteva secunde în cafea și a fost frumos.

 Îmi aduc aminte de băiatul de la care am cumpărat cafea într-o dimineață și care m-a întrebat de ce port ochelari și i-am vorbit eu despre perspective și unghiuri și povești și a vrut să știe și el povestea cafelei cu zâmbet. Cu sau fără ochelari, povestea continuă.

  Îmi aduc aminte de fata care a crezut că i-am clonat sinele și m-am apucat să o mărturisesc prin cuvintele mele, dar nu s-a speriat, mi-a mulțumit că reușesc să o mărturisesc frumos și cu mult, dar mult parfum de cafea.

 Îmi aduc aminte de fata care mi-a furat un text, mi-a furat cuvintele și a zis că ea este cea care a scris, iar nu eu. Și am vorbit cu ea și ne-am pus de acord că poate simțim la fel, că poate cunoaștem aceleași cuvinte, dar nu poate să îmi fure povestea, nu pentru că nu ar putea, ci pentru că n-ar mai putea să se bucure de a ei, dacă o tot evită astfel. Cum e și cu băieții și fetele, dacă îl sau o să o eviți mai mult de 3 zile, e ceva putred în Danemarca, dar mai ales la nivel de ‘’cum să le zic altora ce îmi doresc eu’’. Dacă nu vorbești, se cam apucă oamenii să facă și hermeneutica tăcerii.

 Îmi aduc aminte de entuziasmul pe care îl aveam în fiecare seară, când ajungeam acasă și vedeam că există oameni care îmi dăruiesc cuvinte sau cum zice acum lumea cea socială, îmi ofereau feedback și îmi ziceau fel și fel de lucruri și eu zâmbeam și zâmbeam și zâmbeam, nu e nimic mai frumos decât să te apropii de oameni și să cunoști povestea și poveștile lor.

 Îmi aduc aminte de toate pauzele și momentele ‘’dramatice’’,  în care am decis că nu o să mai fie cafea cu zâmbet, că o să îmi arunc ceasul de la mână și o să uit de existența timpului și a oamenilor.  Nu pot să uit și nu pot să nu mă uit la tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în jurul meu. Sunt un ceas care se plimbă pe mâinile și în casele oamenilor și alunecă de la secundă la secundă în marea de ‘’panta rhei’’ și zâmbește. Da, zâmbește nu pentru că s-ar bucura de trecerea timpului, ci pentru că se apropie de oameni. Uneori mai mult decât e cazul, dar nu îmi e teamă să mă apropii și să mă implic. Dezamăgirile sunt și ele parte din poveste.

   Îmi aduc aminte de toate scrierile proaste și copilărești, dar nu copilărești în modul ăla simpatic,  pe care am îndrăznit să le pun aici (nu de alta, dar am recitit de curând povești din trecut și s-a lăsat cu râs, plâns, rescrieri, dar în același timp, s-a lăsat cu asumare și îmbrățișare a momentului). Am pus și am spus cuvinte peste tot pe unde am ajuns. Comunicare eficientă? În viziunea mea de iubitor de cuvinte și povești, eficiență se leagă de ce sentimente trezești sau reușești să adormi sau să îmblânzești.

 E totul atât de departe și atât de aproape de mine, încât îmi miroase a paradox, dar mirosul paradoxului nu mă poate face să uit parfumul cuvântului.

 Dragă cititor de cafea cu zâmbet, oriunde ai fi, orice mi-ai zice și orice tăcere ai așterne între noi, îți mulțumesc pentru fiecare lectură, pentru fiecare interpretare, pentru fiecare vis pe care l-ai scos la iveală sau l-ai aruncat în nori sau pur și simplu, în spatele blocului, pe băncuța pe care nu stă niciodată nimeni, pentru orice dezamăgire, pentru fiecare gest frumos pe care l-ai făcut și o să îl mai faci pentru mine. Îți mulțumesc pentru cubul de zahăr pe care l-am topit prin căldura noastră, a mâinilor noastre, a buzelor noastre și mai ales, prin căldură evadată din interior și aruncată în prăpastia onestității, fără resentimente și mai apoi, fără a ne fi teamă să împarțim vina. Îmi cer scuze pentru orice moment în care te-am speriat sau te-am făcut să crezi că pot să plec și să uit de tine, pentru orice moment în care cuvintele mele nu s-au ridicat aproape de curcubeu și nu au avut culoare, pentru orice moment în care ai crezut că eu pot să nu împart cu tine cafeaua cu zâmbet.

Dragă iubitor de cafea cu zâmbet, eu o să fiu mereu a ta.

Semnat, cafeaua cu zâmbet.

P.S.: astăzi, când pregăteam cafeaua la ăla de îl numim noi job, când devenim sau încercăm să devenim adulți, am aruncat cafeaua care mai rămăsese de ieri și mi-am adus aminte de toate cafelele nebăute de Murakami și personajele lui, mi-am adus aminte de cafeaua de la primele întâlniri, pe care o bei repede-repede pentru că nu știi ce să faci cu mâinile, mi-am adus aminte de ceva în care credeam eu mai demult, dar uitasem, mi-am adus aminte că orice cafea nebăuta este povestea care a rămas nespusă și că în cafeaua nebăuta și aruncată apoi ne ascundem toți până când prindem curaj să împărțim cafeaua cu cineva, să o bem repede-repede, dar și încet-încet, în funcție de cum ninge într-o zi de vară, dar mai ales, în funcție de cât de mult lași oamenii să se apropie de tine.

Anunțuri

4 gânduri despre „Despre cititorii sau iubitorii de cafea cu zâmbet sau cum să vorbești când simți că ai rămas fără cuvinte

  1. cu adevarat o declaratie de dragoste din inima 🙂
    ma bucur mult ca te-am intalnit si am impartit o cafea cu zambet unica …; cam dai dependenta, dar …, pot sa vin si maine?

  2. trebuia să amestec și cuvintele acestea cu oamenii dragi mie, îmi ardeau degetele și ochii și domnișoara responsabilă de sentimente.
    mă bucură și pe mine întâlnirea și referitor la dependență, cred că sună a lucru bun, așa că ne vedem mâine, Cristian!
    ai grijă de tine : )

  3. nu doar suna ci asa este, un lucru bun; 🙂
    o bucurie de insotire in lumea simtita si traita frumos, cu iubire si cu intelepciune;
    ai grija de tine 🙂

  4. mă bucur să citesc aceste gânduri-rânduri ale tale și mă bucură ceea ce îmi transmiți tu aici 🙂
    o să încerc și eu trebușoara asta cu grija, îți mulțumesc din suflet sau din cafeaua cu zâmbet – sinonimie completă sau incompletă, dar sinonimie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s