Despre cafeaua care (nu) mai poate fi încălzită sau cum să te apropii de oameni

Se sparg literele în semne de punctuație și disperate aleargă după sens.

Dar sensul e la ceai cu primul ticăit al zilei netrăite

Și temător zdrobește un cub de zahăr sub semnul întrebării.

Paginile impare își caută identitatea,

Cititorul doarme liniștit sub coperta unei cărți nescrise

Și visează la bibilioteca pe care n-o va avea niciodată.

Un șir indian de puncte și de linii de pauză

S-a aruncat în fața primului cafeobuz care mergea la marginea orașului.

Orașul visează cititori.

P.S.: mi-e dor de tine