Primul gand

„Inima de caine nu moare niciodata.. Inima de om e cea mai josnica din cate sunt in natura” ( Inima de caine )

Am ajuns sa dividem multimea vida.Impartim lumea intre noi, pana cand ea ne desparte de realitate. Ne imparte in oameni: oameni buni, oameni rai, oameni falsi, oameni de carton, oameni de plastic, oameni tristi, oameni lipsiti de speranta, dar a uitat sa ne imparta si in oameni fericiti. Sau poate noi am uitat sa impartim fericire..

Anunțuri

Amintiri Din Cutiuta Cu Chibrituri

Astazi, pe cand ma intorceam de la liceu, am fost abordata de un tanar domn, care a tinut sa imi aduca aminte ca ” tu m-ai ajutat la examenul dintr-a 8-a, la istorie, iti amintesti de mine? „.. E placut sa vezi ca oamenii te tin minte, oameni cu care nu ai interactionat decat foarte putin, oameni pe care ii vezi de cel mult doua ori in viata, oameni care iti sunt recunoscatori, oameni care zambesc atunci cand te vad, oameni care iti cauta privirea pe strada, oameni care te privesc ca si cand ar sti la ce te gandesti, oameni pe care nu ii vei cunoaste poate niciodata, dar, care, pret de cateva secunde te fac sa zambesti si sa te simti fericit. Multumesc, voua, oamenilor.

[ mai e ceva care mi-a placut tare mult in legatura cu ziua de azi, oamenii incep sa isi arate sentimentele, nu as fi crezut ca voi auzi „te iubesc” si nu am crezut ca zambetele mai pot fi sincere si menite sa ascunda un limbaj secret, buzele vorbesc chiar daca nu se aude nici un cuvant rostit, cuvintele au ecou, cu toate ca nu au intensitate, buzele ascund o lume. ]

[ Tip la luna, iar soarele ma saruta, spunandu-mi buna dimineata, pentru ca l-am trezit ]

Intrebarea zilei

„De ce porti ochelari?”

Aceasta intrebare mi-a fost adresata de un tanar domn ce parea a dori sa intretina o conversatie amicala bazata pe dezvaluiri socante, astfel incat raspunsul meu a intarziat sa apara, crezand ca este evident. Am mai purtat discutii pasagere cu acest tanar domn, iar schimbarea poate l-a determinat sa puna astfel de intrebari.Ii port pentru ca nu vad bine fara ei. Oricum, tanarul domn a sfarsit prin a-mi spune ca „iti sta bine cu ei”. 13 aprilie 2007, atunci mi-am pus ochelari si tot atunci am creat si „Cafe avec Sourire”. De ce am creat blogul? Pentru ca nu vad bine fara el. Cu alte cuvinte, l-am creat pentru ca imi place sa imi astern cateva ganduri pe o „foaie”, „foaie” ce mai este citita si de alte cateva persoane si astfel e ca si cum le-as imprumuta ochelarii mei. Ceea ce vad eu, ajung si ei sa vada, citind. Deci, raspunsul final la intrebarea „De ce porti ochelari?”, cred ca este urmatorul : port ochelarii ca sa pot sa vad lucrurile mai bine, poate cine stie, sa depasesc pragul aparentelor, sa vad detalii insignifiante, care imi vor folosi intr-un fel sau altul mai tarziu si ma ajuta sa vad lumea cu alti ochi, niste ochi mai sanatosi in cautare de lucruri bune, mai ales in cautare de zambete. Datorita lor, acum vad chiar si cand oamenii imi zambesc de la distanta. Multumesc.

Daca-ai fi o foaie de hartie..

Suflet scurs de sentiment
Iubire plina de sine

Blocuri de ciment
Striga in tine
Imperativ.
Ce copil naiv
Ai ajuns sa fii
Cine esti, mai stii?
Ultima privire
Vadeste iubire.
Iubire plina de sine
Iubire plina de mine
Iubire goala de tine.
Iubire

Striga in mine
Pantofi plini de praf
Uitati in debara
Alaturi de iubirea mea.
Inchide usa.
Acum
E tarziu si mi-e frig.
Sentimente

Facute scrum.
Ultima dorinta

Exprima iubire.

Iubire plina de noi
Iubire goala de lume
Iubire, vis de noroi .

Ramas bun

E prea tarziu
Acum.

In cautarea arhitectului meu

Te uiti la mine si nu ma vezi.Ma auzi, dar nu ma asculti. Ma iubesti, dar nu simti. Toti ma privesc de parca as fi anormala, de parca as fi nebuna, de parca nu inteleg aparentele, de parca ar trebui sa tac, de parca ar trebui sa nu ating, de parca eu nu ar trebui sa exist. Nu-mi pasa. Mai bine zis, nu imi mai pasa.
Stii ce? Datorita tie am reusit sa imi trezesc la viata nepasarea. Acum pot sa te privesc in ochi si sa iti spun „Nu-mi pasa de tine.Eu nu te mai iubesc”. Cuvintele dor?Ei bine, cum bine imi spuneai si tin sa iti readuc aminte, avem nevoie de cuvinte, iar eu am ales sa iti vorbesc in cuvinte, faptele erau prea mult pentru tine. Daca aceste cuvinte dor, ma intreb indiferenta ce face?
Nepasarea asta abia trezita la viata e precum un copil, iar eu il ajut sa devina om. Cum ar fi sa iti doresti intr-o zi sa ma ai aproape si sa descoperi ca intre noi e o usa, o usa pe care tu ai transformat-o in zid? Tu o transformi in zid si totusi eu creez ferestre. De ce fac asta? Pentru ca nepasarea mea are limite.Are limite imaginare si totusi eu ma lupt sa le depasesc. Tu, ce faci? Stai si astepti sa sfarame altii zidul creat de tine. Iti place sa crezi ca esti puternic. Afla ca altii au puterea de a construi atat de multe si totusi ei aleg sa construim o lume impreuna, problema este ca eu asteptam sa vezi usa. Dar nu-i o problema, poate ca tu nu esti arhitectul meu.
Noapte de noapte visez aceeasi zi.Intre sufletul meu si sufletul tau e un pod.Un pod construit din zeci de mii de bucati de sentimente cu care jonglam de teama sa nu cedeze sforile ce ne leaga.

Nu cred.Am crezut.

vei sta, iubito, ca intr-un colt de rai..

[ Astazi ne iubim, iar maine nu ne mai cunoastem.Noi nu ne-am privit in ochi ca toti ceilalti, noi ne-am privit sufletele.Ne-am minunat de diferentele dintre noi si am sfarsit prin a fi la fel si totusi nu era catusi de putin banal sau plictisitor.Eram aceeasi fiinta, eram ingemanarea perfecta dintre ratiune si sentiment, noi am zburat impreuna, iar acum am aterizat pe un pamant necunoscut.Acum suntem straini limitati de frontiere imaginare, nu ne cunoastem.
Unde s-au dus toate visurile noastre? ]

Cum o sa mor..

Iata interpretarea testului „Cum o sa mori?”


Intr-o dimineata ploioasa de toamna o sa te ridici din fata calculatorului dupa 3 zile nedormite. Mergi sa-ti faci cafeaua dar nu mai gasesti decat un rest pe fundul pungii de 1kg pe care ai luat-o ieri. Hotarasti sa te lasi de baut cafea, ca oricum e nociva si in schimb treci pe cola. Tremurand iti iei haina sa mergi la magazinul din colt dar te prabusesti. La autopsie medicii constata ca ai murit de supradoza de cofeina.
[ aparent, am aflat si cum o sa mor, dar asta nu ma face decat sa zambesc si sa imi pregatesc cafeaua.. ]

Astazi Soarele imi zicea sa zambesc mai mult

M-am trezit de dimineata cu scopul constient stabilit de a invata pentru teza de la istorie. Imi fac patul, imi adun materialele de studiu si ma apuc sa citesc ceea ce aveam de invatat. „Pana aici, nimic anormal”, ulterior, recitesc si descopar ca lectiile pareau sa fi fost intiparite undeva in memorie, iar in acel moment si-au facut aparitia, facandu-ma pe mine sa realizez ca nu trebuie sa mai invat. Asta ar fi placut sa se intample mai des.
A sosit si ora plecarii la liceu, mi-am facut ghiozdanul cu emotia unui elev dornic sa isi revada liceul din care nu poate sa evadeze prea usor, decat daca are nevoie de un costum din lemn, facut la comanda ( aici exagerez putin, evadezi, da’ cu greu ) si in autobuz ce sa vezi? Ma intalnesc cu doua dintre persoanele pe care sigur nu imi doream sa le fi vazut, am trecut cu vederea si incercam sa ma bucur de tot ce e frumos. Nu m-au deranjat chiar atat de tare.
Mai apoi, in urmatorul autobuz in care am urcat spre a ajunge la liceu, dau peste o femeie. „Pana aici, nimic anormal”, dar femeia incepe sa vocifereze si sa dea cu mana in geamul soferului spunandu-i tot felul de „cuvinte dulci”, menite poate sa il atraga sau poate sa aduca toti calatorii intr-o stare acuta de nervi, nu stiu exact. La urmatoarea statie, urca in autobuz, doi tineri, tineri ce se aseaza langa aceasta femeie. Femeia, incepe sa ii atinga intr-un mod aparte, ii mangaie si tot asa, unul din ei, ma privea si imi zambea ( a fost unul din putinele zambete care nu m-a bucurat ), iar celalalt insista sa fie lasat in pace de catre aceasta demonica femeie, a carei unica replica a fost ” trebuie sa ma bucur, am voie sa ating „. O alta femeie m-a informat ca este ziua sotului ei, i-am urat „la multi ani” si dumneaei mi-a multumit si mi-a facut aceeasi urare. In tot acest decor, singurul lucru care m-a bucurat, erau doi copilasi, doua fetite. In autobuz, exista un geam despartitor intre zona din fata usii si scaunul de langa usa, cele doua fetite erau de o parte si de alta a geamului si isi lipisera manutele de geam, incercand parca sa se atinga, era un joc ce le facea sa zambeasca, joc care m-a facut sa ma intreb daca nu cumva noi toti traim de o parte si de alta a unui geam si doar uneori, reusim sa trecem dincolo de el, reusim sa ne apropiem. Totul imi parea un film creat din scene diferite, film cu o distributie nereusita, un film care era rupt de lume.
Am ajuns si la liceu si am inceput sa imi pierd identitatea ( adica imi pierdusem buletinul pe hol, imi cazuse din portmoneu in drum spre bufet ), ulterior, am regasit-o si apoi am dat cu capu’ de realitate ( am dat cu capul de usa semi-inchisa, pe care efectiv nu o vazusem ). Colegii facusera schimb de personalitate, era un fel de loterie a personalitatilor si niciunul dintre ei nu parea sa fi castigat marele premiu. Treptat, si-au mai revenit.
Cand am plecat de la liceu, am urcat in autobuz si incepusem a purta o discutie aparent filozofica cu prietena mea cea mai buna, C., iar eu purtam un discurs despre natura umana. De ce zic discurs? Intrucat, oamenii din autobuz pareau a fi fascinati de cel spuse de mine, iar la un moment dat, o pereche de indragostiti se opreste din dialog si incepe a ma privi. Fata ma priveste, apoi isi intoarce privirea catre prietenul ei, iar baiatul ma priveste si el, zambeste ca si cum am fi pecetluit o intelegere secreta in care imi marturisea ca imi impartaseste gandurile si isi reintoarce privirea catre ea, drept dovada ca lumea unor indragostiti, are ceva in comun cu a celorlalti, se regasesc in lumea celorlalti, dar noi nu ne putem regasi in lumea lor.
Un necunoscut parea sa ma cunoasca dintotdeauna..
Am ajuns si acasa si ma gandeam ca lucrurile cele mai ciudate au o explicatie. ( fiecare zi este o ilustrare a vietii, viata ti se arata in diverse scenarii, pana cand ajungi sa o cunosti catusi de putin..maine trebuie sa beau cafea. )