Hic et nunc

Îţi mulţumesc, Irina.

Sunt: Ana-Maria, Maya, Anne, Anuţ, Anuşca, nimeni şi tot aşa, sunt altfel pentru fiecare om.

Aş vrea: să îmbrăţişez cu coastele ( pata de sânge care vorbeşte este omul care ştie despre ce vorbesc ).

Păstrez: sufletul deschis.

Mi-aş fi dorit: să trăiesc lângă mare.

Nu îmi plac: oamenii ( care nu zboară, nu comunică şi nu zâmbesc )

Mă tem: de iubire, de moarte şi de mine.

Aud: un pian şi marea.

Îmi pare rău: că din când în când mă amestec cu inefabilul.

Îmi plac: gerunziile, ochii şi Oamenii.

Nu sunt: nimeni altcineva decât eu.

Dansez: cu timpul şi din când în când cu ochii închişi.

Cânt: fără să ştiu versurile ( for the nicest profest in the worldest, profa de la cor : bineînţeles că am învăţat versurile de fiecare dată, acum bravam, nu uitaţi că mă iubiţi ! ).

Niciodată: este un adverb de timp.

Rar: spun ceea ce simt.

Plâng: da, plâng.

Nu sunt întodeauna: sarcastică, ironică etc.etc.

Nu îmi place: atunci când nu pot să îi ajut pe cei de lângă mine.

Sunt confuză: atunci când oamenii de lângă mine nu-mi vorbesc.

Ar trebui: să mă duc să învăţ.

Jocul se duce mai departe către toţi aceia care încă simt nevoia să utilizeze tonul ludic atunci când vorbesc cu sine sau cu ceilalţi.

Despre recesiune sau cum să iubeşti evanescenţa.

Un timp, un suflet, un infinit nu îţi sunt de ajuns. Te-ai aruncat în cer, ai căzut în tine.Te-ai ridicat şi ai plecat mai departe, mult prea departe.

O piatră a căzut peste inima ta. Inima a început să verse cântecul pianului făcut din copacul însingurării, s-a mişcat o dată, s-a mişcat de două ori.

A murit.

Ai luat piatra, ai băgat-o în buzunarul de la piept şi erai fericit.

Aveai inimă.

A început să plouă. Ai început să plângi, ţi-era frig.Ai început să simţi,

ţi-era frig.

Ai scos piatra din buzunarul de la piept, iar piatra a început să vorbească. Îţi vorbea despre tot ceea ce ai pierdut, îţi vorbea despre singurătatea primului om care şi-a folosit sufletul ca să lege pământul de cer, îţi vorbea despre timp şi despre nisip.

Ai aruncat piatra.

Aveai nevoie de o inima, iar timpul s-a oferit să îţi vândă un ceas pe care tu l-ai cumpărat. Tic-Tac. Tic-Tac. Acum eşti fericit?