O soţietate fără prinţipuri, care va să zică că nu le are…

Universul le mulţumeşte tuturor celor care şi-au vândut sufletul pe o bucată de hârtie, tuturor celor care cred că dreptatea este un cuvânt existent doar în discursurile electorale şi undeva, într-un dicţionar, tuturor celor care se mulţumesc să fie cabotini în farsa existenţei lor !

Universul le mulţumeşte tuturor celor care cred că fondul de ten umple golurile minţii şi ale sufletului ( just in case there is one ), tuturor celor care cred că lenjeria intimă este stindardul libertăţii şi deci, trebuie etalată !

Universul le mulţumeşte tuturor celor care au făcut din minciună un sport, tuturor celor care au lovit în suflet ca într-un perete indestructibil, tuturor celor care simt nevoia să-şi ridice statui, deşi nu stârnesc admiraţia nimănui !

Cât pe ce să uit, chiar şi eu le mulţumesc !

Exerciţiu de purificare

capacitate de a disimula, paternitate rănită, lumea ca spectacol ( implicit ca teatru – epictet, shakespeare, eminescu etc.etc. ), cioburile existenţei,  mezinul familiei, vanitas vanitatum, fortuna labilis, a avea sinonim cu a fi, iulie 1909, balzac, guler dantelat, experienţe intransmisibile, dramă, logosul ca formă de salvare, nevoia de depărtare, latină clasică, dragostea pentru raţiune, oriental, vers alb, fenomenul românesc, occidental, filozofia culturii, soţietate fără prinţipuri, cenzură transcendentă, dorinţă, colţi albi, cirezi agreste, latină vulgară, incertitudine, aptitudine creatoare, dincolo de linia interzisă, generaţia ’60, 23 august 1944, condiţiunea materială, frondă, epocă de avânt al culturii, libertate, egalitate, ( fraternitate ) curaj, compromis ridicol, căluţ de lemn, le figaro, relativa liberalizare, zenit, deşert în strălucire, crinolină, nadir, adaptabilitate, articol, 1711, ars poetica, 1716, partida naţională, reforme, şantaj politic, farsă electorală, critică obiectivă, gândirea, singurul teritoriu sufletesc rămas intact, trudit, ceas, analepse, perspectivă temporală, coaliţie, lovitură de stat, independenţă, tratat, identitate naţională, resemnare pasivă, personalitate enciclopedică, omul şi problematică sa, memorie involuntară, simetrie, anticalofilism, solilocviu, introspecţia, aprilie 1459, expresionism, nelinişte filozofică, imagini puternice, paseism, avangardă, propagandă, monopolizarea puterii, colectivizare, naţionalizare, 30 decembrie 1947, matei visniec, cromwell, refren, disoluţie, negativ, corespondenţe, cel mai iubit dintre pământeni, ideologie, 1683, cultul trecutului, puncte de suspensie şi inefabil, gramatică, tipografie, albina românească, înălţare impersonală, geniu, 1948, 1952, revoluţie culturală…

am nevoie de tine.

Semnează : cafeaua cu zâmbet .

Oblaţie adusă oamenilor fără de apelativ

Ziua a început cu puţin, foarte puţin Marin Sorescu, am scos viaţa din paranteză, am aşezat-o pe hârtie şi am citit-o în gând, am citit-o până când fiecare cuvânt şi-a pierdut sensul şi şi-a găsit locul în mine.

Apoi, am băut din când în când câte o gură de cafea pentru că nu am vrut şi nu vreau să uit că ea e potrivit de dulce şi neatinsă de asfalt. Am respirat suflet, am simţit suflet şi am fost suflet.

Am fost actor, am fost jurnalist, am fost şi filosof, am studiat muzica, am fost om al literelor, am fost poet, am fost punctul în care se ascunde timpul, am fost scriitor şi am simţit aşa cum nu am simţit vreodată, am simţit picături de sfârşit curgându-mi prin suflet, dar picăturile au plecat din sufletul meu pentru că sfârşitul nu există, nu vreau să existe, în mine nu există timpul vostru, nu există timpul lor, există doar timpul meu, în mine exist doar eu.

Ziua a continuat cu discurs asupra metamorfozei. Nevoia de comunicare s-a manifestat, logosul a supravieţuit şi Iona cred şi-a găsit ecoul. Iona a fost fericit, da, chiar a fost fericit. Mi-aş fi dorit să-l iau în braţe pe Iona şi să-i spun că în sfârşit putem dansa. Nu-mi pasă de linia orizontului, infinitul e în noi. Aş fi vrut să-mi audă inimă, să-mi audă marea.

Am vorbit despre oameni fără de apelativ, oameni care nu pot fi numiţi în niciun fel, nu pentru că nu i-aş putea descrie, nu pentru că nu-i iubesc, ci pentru simplul fapt că în faţa lor, cuvintele mele se fac mici, mici. Dar ei le-au ascultat şi au zis, cuvintele alea mici, mici, ne-au pătruns în suflet. Am plâns.

Am auzit atâtea bătăi de inimă, încât încă o data m-am convins că suntem muzica şi aşa cum îmi spunea omul fără de apelativ, care îmi vorbeşte limba iubirii şi căruia i-am mărturisit că am avut o relaţie amoroasă cu Moliere, „orice om are ceva bun în el” ( zicea el că aceasta-i legea canibalului ).

Am găsit Oc. Planetar şi deci, omenirea e salvată ( sufletul nostru e Oc Planetar pe care nu-l găseşti scris pe hartă, dar care e plin de iubire. ) . Încă mai există suflete şi bineînţeles că încă mai există iepuraşi. Nu am lăsat geografia să prindă glas, am desfăcut-o de câteva ori de lume nu pentru că n-am vrut să o las să vorbească, ci pentru că, nu voiam să se termine. Dar am mai zis, eu nu cred în sfârşit.

Am eviscerat istoria, am ars ani, am aruncat timpul în braţele lui Herodot şi am simţit. Ne-am îmbrăţişat. M-am simţit copilul iubit de fiecare atom infinitezimal al universului ăstuia. Chiar şi istoria mă iubeşte.

Am împărţit mărul lui Newton, am dat probă de alergare, dar am constatat că nu e aşa importantă destinaţia finală, ci călătoria. Am butonat, am fost internauţi. Am ascultat muzică. Am aflat că sufletul nu are acţiuni la bursă şi deci, Donald Trump, you’re fired! Ah, da, domnule Warren Buffet, chiar şi pentru dumneavoastră îmi pare rău ! Am declinat, am iubit Ablativul ( Chiar şi atunci când a fost greu, a fost bine şi da, sunt sufletul dumnevoastră şi da, oamenii nu pleacă niciodată, ex abrupto vă zic, sufletele se unesc pentru totdeauna. )

Dorian Gray s-a aruncat în braţele mele şi eu m-am aruncat în braţele omului fără de apelativ care iubeşte, zâmbeşte şi da, acum are un nou copilaş ( a.k.a Georgică, Cookie, Bulgăraş, Sufleţel etc.etc. ) şi da, iubeşte rephrase-urile, iubeşte în structura unui for-and-against essay pentru că e un om calculat şi un suflet tremurând şi Shakespeare cred că o iubeşte şi el pe aceasta fiinţă, ca să nu mai zic de Oscar Wilde.

Oameni fără de apelativ, închin în cinstea voastră nepentes, nectar, ambrozie şi toate cele câte se mai închină atunci când îţi deschizi sufletul şi priveşti lumea !

Vă mulţumesc !

P.S. : Liceu, tu nu eşti cimitir al tinereţii mele ! Iubesc fiecare clipă petrecută în cetatea de frumos şi inălţare !

Despre a simţi sau cum arde timpul în polisul sufletului

În mâna dreaptă îşi ascunde sentimentele, în timp ce, cu mâna stângă loveşte în sufletele tuturor celor din jur, dar nimeni nu se fereşte din calea loviturii. Cu o voracitate arzândă, toţi se înfruptă din acest corn al abundenţei, toţi caută durerea.

Stau toţi pe un pat de tăcere şi se învelesc cu resemnarea.

Stau toţi cu mâinile întinse spre cer, suferinţa lor e o oblaţie închinată orizontului.

Stau toţi pe un pat de lacrimi şi îşi aştern capul pe miile de cioburi care au tăiat ceruri, au tăiat inimi şi au tăiat aripi, dar nimeni nu protestează.

A obosit. Mâinile nu-i mai aparţin.