Be Almost Right Back..

O noapte mult prea calduroasa, pentru prima oara, pot zice ca nu am dormit bine acasa.. M-am dus la culcare la ora 4, nu stiu cand am adormit, insa stiu ca m-am trezit de cel putin sapte ori, pana cand satula de atata aparent somn, am hotarat sa stau si sa privesc cerul, asta intamplandu-se pe la ora 9 si ceva..
Cerul..Am stat si l-am privit, ma gandeam de unde incepe, unde se termina, oare el a putut sa doarma ? Ma gandeam de ce il urasc pe mos craciun ( ma gandeam ca mosul asta ar trebui sa mai iasa si el la o plimbare in toiul verii si sa aduca si el pace in lume si eventual sa ne mai racoreasca, dar nu, el nu aduce cadouri decat o data pe an, in anotimpul ce poarta numele de iarna si cu asta vrea sa ne faca fericiti, ei bine, mos craciun, afla ca te urasc ) si intr-un final o raza de soare mi-a incalzit chipul, atentionandu-ma ca e timpul sa ma apuc de treburile zilnice, ei bine, ma bucur ca am mai vazut si eu cerul acesta de vara intr-o dimineata aproape racoroasa..
Se pare ca urmeaza inca o saptamana in care nu voi fi aici, asta e, iar va trebui sa duc dorul asfaltului incins, orelor pierdute pe scarile ce nu duc spre rai, dar duc spre un vis de-ale mele, sucului cald care striga din ghiozdan ca nu vrea sa iasa de teama sa nu isi deplanga soarta devenind vapori, de cafeaua aia ieftina si buna pe care o cumpar de la magazinul meu preferat unde tanarul domn ce se ocupa cu cei ce doresc vestita licoare pune mereu intrebari care mai de care mai interesante ( vezi « Intrebarea zilei » ) si da, recunosc, ca o sa imi fie dor de ei, i-am imbratisat cat pentru o saptamana si ii iubesc cat pentru o viata, dar omul, egoist fiind, nu se satura niciodata.


[ asteapta-ma.. ]

Anunțuri

Nu uita drumul spre casa.

Blocuri, masini, oameni tristi ca-n Bucuresti pe nicaieri nu mai gasesti.

Am revenit astazi in orasul plin de praf si minunat. Dupa o saptamana minunata petrecuta departe de blocul gri si posomarat in care stau, undeva, la un etaj indepartat, locul in care e vesnic cald ( poate din cauza asta imi pare mie ca oamenii de la etajul meu au sufletul cald, noroc ca suntem mai aproape de cer, ploaia ne spala gandurile mai repede, iar sufletul isi umezeste buzele si spune numai lucruri bune ) si aproape de cei pe care ii iubesc ( i-am tinut aproape de mine, in gand si undeva, intr-un sertar din suflet, praful nu ajunge in sertarul asta, imi place sa fac mereu curatenie ), am decis ca a sosit timpul sa simt asfaltul sub talpi, Cenusareasa si-a gasit papucul de plastic, de clestar nu mai aveau la magazinu’ de la colt. Bine te-am regasit, Bucuresti.

O sa fac un rezumat al sejurului meu petrecut in « tara mea » spunand : splendid. Nu stiu cum si de unde sa incep si habar nu am cum o sa termin, dar o sa incerc. Cand am ajuns acolo, natura imi zambea pe sub mustati si mi-a furat pe loc, un zambet si mi-a pregatit material de lucru pentru imaginatie, pentru vise, pentru ganduri si pentru suflet. Cata marinimie si cata splendoare, primul apus pe care l-am vazut in saptamana asta a fost mirific, avea zugravite toate culorile curcubeului, erau atat de bine amestecate amestecate, incat rezultatul final a fost atat de apropae de perfectiune, incat as fi putut sa zic ca am vazut « pasarea albastra » …

Nu mai zic ca mi-am intalnit ascultatorii perfecti, cainele ( pe care l-am denumit sonoric “Javrot” ), porcii ( denumiti si « Porcea », gainile ( fiecare gaina avea acelasi nume pentru mine, si anume « Gajina », pisicile ( ei bine, cu ele nu prea am intretinut multe convesatii pentru ca nu imi plac pisicile ).. zici ca aveam post de radio, nu alta, iar cand ma apucam sa cant ( ma mai apuca si febra cantatului, pofta de a canta era de nestavilit, ca doar nu am mai fost demult la repetitii la cor ), faceam intrecere cu cocosul din curte. Ce duel si ce varsare de sange, da ne-am pototlit intr-un final amandoi, caci orgoliul lui nu a infrant rabdarea mea.

Saptamana asta am fost si artist in ale amenajarii interioare ( am ajutat la mutatul mobilei prin casa, dar mai ales, am zugravit intreaga casa cu var, verbul corect este am spoit, ce pot sa zic, munca de artist ale carui opere raman necumparate si se apuca de design interior ), am fost bucatar, intrucat bunicii mele ii place sa ma lase sa experimentez, ea intotdeauna e multumita de munca mea, desi e un mare critic ; am ascultat si muzica populara, asta da schimbare, nu e tocmai preferata mea, da’ in comparatie cu asezarea dizarmonica a catorva sunete ( maneaua ) ce se aude de la vecinii din spatele blocului, am fost multumita. Noaptea ascultam sunetul noptii pana spre miezul noptii, iar apoi cadeam intr-un somn atat de dulce si de racoros incat totul parea ireal.

Am uitat sa marturisesc ca de aici a pornit pasiunea mea pentru cafea, inca de cand eram mai mica, bunica, atunci cand facea cafea imi punea si mie o cescuta, pentru ca « e copil, e si ea suflet, o pofti, na, da-i si ei » si de pe atunci, am prins gustul minunat de care am ajuns sa fiu aproape indragostita, gustul cafelei potrivit de dulce, care alaturi de o persoana minunata ( in acest caz, bunica, in fiecare dimineata ), devine elixirul tineretii, iar conversatiile incep a se tese atat de bine si de curat, incat ai putea sa crezi ca suntem artropode, dar, din fericire, suntem oameni, bunica sigur e OM, eu sunt in proces de devenire.

Mi-a fost dor de voi.

Ultima zi si primul zambet.

Astazi e ultima zi in oras. Ultima zi, intrucat urmeaza o intreaga saptamana fara el, o intreaga saptamana in care el imi va duce dorul, iar eu ii voi trimite scrisori spunandu-i ca si mie mi-e dor de el. Orasul asta trist, mereu imi duce dorul, dar ii promit ca ma voi intoarce curand.
Inainte de a pleca, vreau sa las cateva ganduri aici, ca sa am certitudinea ca gandurile mele se vor odihni putin aici, cat timp eu voi fi plecata, caci nu vreau sa le iau cu mine, ar fi prea obositor pentru ele si prea mult pentru mine. Dragele mele ganduri, sper ca nu v-am suparat, va las aici, in oras pentru ca stiu ca el va avea grija de voi, asa cum a avut grija si de mine pana acum. Sa aveti grija unul de celalalt.

– cum spuneam si zilele trecute, imi e foarte dor de mare, dar curand o voi vizita si pe dumneaei, caci, am primit zilele trecute un e-mail de la aceasta in care imi reprosa ca nu am mai surprins-o ca anul trecut, cand am venit pe neasteptate si ca nimeni nu o mai alinta « unica mea mare iubire » , iar la sfarsit era un fel de post scriptum in care imi marturisea ca si ei ii e dor de mine ; frumos din partea ei.. iubire din partea mea.
– m-am apucat sa citesc gargantua si pantagruel, dar trebuie sa marturisesc ca nu m-am mai simtit in stare sa continui lectura ei, sper ca intr-o zi sa termin, nu imi place sa las lucrurile neterminate.. am avut placere sa citesc bonjour, tristete, dar pe ea nu am apucat sa o termin din cu totul si cu totul alte motive, cartea nu imi apartinea si nu am acces la ea, momentan, dar promit ca o voi termina cat de curand, iertare, draga carte, imi pare rau.
– prietenii mei, vor ramane pret de cateva zile fara mine, mare bucurie, mare, caci, eu nu voi mai fi acolo sa vorbesc prea mult, sa rad prea tare, sa beau cafea, sa urasc pisicile, sa il astept pe mos craciun, sa zambesc, sa privesc oamenii din autobuz, sa fiu abordata de oameni in varsta care vor sa imi zica mereu ceva frumos, sa conversez cu batranei despre carti si despre iubiri si povesti nemuritoare, nu voi mai fi acolo, dar ei vor fi « aici », adica, ei sunt o parte din mine, deci, oriunde as pleca, ei sunt cu mine. Da, da, ii iubesc si ei ma iubesc.
– as fi vrut sa am un aparat de fotografiat cu mine, cand voi pleca, dar nu am, iar acum imi aduc aminte de cuvintele profesoarei de limba si literatura latina, doamna profesoara, iertare, si anume : « pozele se fac undeva in suflet » sau ceva asemanator, am interpretat eu putin, deci, ma duc sa fac poze cu noul meu aparat non-digital numit suflet.
– imi pare rau pentru toti aceia cu care nu voi mai discuta, pe care nu ii voi mai ajuta, dar saptamana asta e liber pentru « psihologul de serviciu », iertare, dar am plecat cu gandul ca ma voi intoarce si ca lucruri bune se vor intampla in lipsa mea.
– o sa imi fie dor de asfaltul incins pe care astazi l-am incercat cu picioarele goale, intrucat cand eram in drum spre casa, dupa ce facusem cumparaturile, mi s-a rupt unul din papuci, am devenit cenusareasa asfaltului pret de cateva secunde, iar cand am ajuns acasa, inca mai aveam 2 picioare, multumesc dusului meu cu aceasta ocazie.
– o sa ma gandesc la voi, iar voi, daca veti uita de mine, nu-i nimic, caci eu tot va iubesc.

Cum ziceam eu la un moment dat : « noi sa fim sanatosi ca in rest, avem de toate »..

Dor de mare..

« Nu stiu cum, sa va spun, da’ mi-e rau dor de mare
Ard si ma sting daca nu plec acum
Ma inec pe uscat daca nu ajung la mare
Sa zac in nisip si sa ma uit la cer »

11 august 2006.. Atunci am vazut prima oara marea, atunci am simtit pentru prima data nisipul care se juca cu pielea mea si o saruta usor, am simtit cum soarele imi mangaie chipul, am simtit cum apa imi fura nisipul de sub picioare, marea striga iubire, iar timpul se oprise in loc, eram un om fericit..

Am plecat din orasul plin de praf si minunat sambata dimineata, ne-am indreptat pasii catre trenul ce ducea spre ceea ce aveam sa numesc “ marea, unica noastra mare iubire “ si in tren am salasluit alaturi de un tanar domn care era in marina si care a fost foarte comunicativ, asta pana cand a adormit ( cred ca l-am obosit noi cu atata vorba ). Aproape fiind de destinatie, am auzit “ Ana, uite marea, uite-o! “.. Am iesit frumos pe coridorul din tren, am tras geamul si am ramas inlemnita pret de cateva minute.. Era ea, era marea.

Trenul a ajuns si in statia lui mult iubita si noi am coborat din trenul ce ne insotise in tot acest timp pentru a ajunge la intalnirea mult asteptata, intalnirea cu marea. O data coborate din tren), am fost asaltate cu oferte de cazare, dar aveam deja un aranjament. Ei bine, peste cateva minute a inceput sa ploua torential si mie mi-a parut a fi un ritual de purificare ce trebuia fi facut inainte de a imbratisa marea si toate gandurile ei.


Am ajuns si la celebra vila la care ne cazasem, nu era intocmai asa cum ne asteptam, avand in vedere pretul platit pentru o saptamana de reverie, dar, date fiind circumstantele la vremea respectiva, ne-am conformat si vila aceea a devenit « casa » timp de o saptamana. Nu dupa mult timp, ploaia s-a oprit si am plecat tiptil-tiptil la plaja, tiptil-tiptil ca nu trezim marea si sa ii facem o surpriza, venisem acolo numai si numai pentru ea, iar momentul intalnirii se apropia si totul era minunat.
Imi aduc aminte de vecinii de la vila, care, sa zicem ca aveau alte orizonturi culturale si care aveau alte preferinte muzicale, vecini, cu care am avut cateva dispute.Dar sa va zic un secret ? Ne-am razbunat, adica, le-am inlocuit apa plata, cu apa de la chiuveta, un gest de-a dreptul diabolic, da stiu, da’ altceva nu ne-a lasat constiinta sa facem. Ei bine, ce placut era sa te plimbi in statiune cautand un internet-cafe, cauti, gasesti, noroc pur, era deschis non-stop, te apropii de usa, era inchis. Ei bine, s-a inchis si la non-stop. Ce mai conteaza, in momentul in care mancai o gogoasa de 5 mii de lei, gogoasa ce ar fi putut fi numita cu usurinta ambrozie, iar noi gasisem cornul abundentei, caci, asta mancam zilnic ( cand nu mai ai bani, ambrozia la 5 mii de lei e tot ce iti permiti, da’ si tot ce iti doresti ). Cerul poftea si el la o gura de gogoasa, dar singurele zeitati care se bucurau de aceste delicii, eram noi, Ce oameni norocosi.
Cand toti ceilalti dormeau , eu si L. faceam poze, ca doar niste artisti ca noi trebuie sa isi manifeste talentul. Minunate clipe. Frumoase amintiri, frumoase clipe, frumosi oameni alaturi de mine.
Ei bine, nu se poate zice ca nu am avut mancare la noi, caci parintii ne umplusera bagajele cu zeci de cutii de pateu, am si acum colectia de inele de la cutiile de pateu, colectie mult prea valoroasa care intr-o zi cand va iesi la licitatie va fi cumparata cu mult prea multi bani. Ei bine, am avut si un bucatar, excelent, I. , care ne-a gatit spaghete si mamaliguta si credeti-ma ca in viata mea nu am gustat ceva mai bun. Alaturi de prieteni, totul are un gust mai bun, cred ca acesta e secretul oricarei retete( un varf de cutit de sare, putina imaginatie si prietenii langa tine ) .
Intr-o dimineata, telefonul meu a sunat si cineva o cauta pe A., ma intorc spre ea, o privesc in ochi si o intreb « A., unde e A. ? », se pare ca innebunisem, dar era o nebunie atat de placuta. Telefonul tinut invers nu se auzea prea bine, dar totul era minunat.

14 august 2006, am plecat la Vama Veche ca sa ne gasim pereche… Minunat. Eu stateam pe plaja citind « cel mai iubit dintre pamanteni » si ma intrebam, oare Preda, stia cum aveam sa ma simt eu pe plaja din Vama Veche, alaturi de prieteni, in momentul in care a dat numele romanului ?
In ziua de 15 august 2006, a fost ziua mea, ca doar ma cheama si Maria. Si ghiciti cine a trebuit sa faca o umila cinste cu banii pe care ii mai avea ? Da, da, chiar eu. Festinul a constat intr-o sticla de ceea ce indragesc prea mult si nu e bine, cola, niste inghetata racoritoare, de tip sandvis si niste napolitane. Festin, acesta e cuvantul. Seara, am fost la Splendid Beach, era un concert cu nu stiu ce interpreti. Tin minte ca in seara aia a fost prima aparitie televizata, a mea si a I. , prilej cu care tare s-au mai bucurat parintii, bunicii, cateii, pisicile ca am aparut la tv, ca doar eram pui de vedeta si nenea interpretul ne facea cu ochiul ( fie avea probleme oftalmologice, fie dorea sa ne instige sa ii ascultam muzica, nu stiu.. ). Focul de artificii din seara aceea a fost magnific. Pret de cateva minute, ma bucuram ca sunt ( Ana ) Maria, pentru ca tin sa precizez ca focul de artificii a fost pentru toti aceia cu numele de « Sf. Marie », adica si pentru mine. Plimbarea care a urmat apoi pe plaja pana la miezul noptii, a fost minunata. Marea imi soptea tot ce voiam sa aud, treptat ma indragostisem de ea, iar ea de mine.

Pe 17 august 2006 a fost si primul meu rasarit de la mare. Splendid. Pe plaja eram singurii oamenii care visau sa atinga cerul, am alergat in mare si am vazut cum se construieste lumea la ora 5 dimineata, splendid.
A sosit si ziua intoarcerii acasa, am predat cheia la ora 12 si apoi am locuit cateva ore in parc, loc unde am dormit mai bine ca niciodata. Ce frumos a fost totul. In tren, ne-am intalnit cu o matusa de vedeta, da’ trec peste asta si zic doar : multumesc pentru toate acele clipe si sunt fericita ca prietenii mei sunt aici..

O saptamana minunata. Astea sunt cuvintele menite sa descrie experienta de la mare. Prieteni noi, plaja, soare, veselie, apa, fericire, iubire, prosopul verde, masca de argila, nisip, volei, orizont, zambet…..

Oameni buni, imi e dor de mare..

Pentru ea..

Dupa o cearta cu mama ( certurile dintre mine si mama isi au radacinile inca de cand eram copilul ala pe care il urmaresti cu privirea, in speranta ca iti va zambi si tie ), am hotarat ca e timpul sa fac cateva marturisiri ( nu sunt marturisiri socante, dar sunt cateva cuvinte care simt nevoia sa isi faca aparitia ). Care a fost motivul pentru care am muscat din marul discordiei ? Ei bine, mama a avut cateva aduceri-aminte in ceea ce priveste familia noastra si tot ceea ce e legat de ea, iar eu am fost « omul care e mereu acolo », motiv pentru care mama a tinut sa imi marturiseasca si ea cate ceva si sa imi faca mici reprosuri, dar nu asta e important, caci cearta noastra s-a soldat cu o impacare, nu ca-n filme, da’ cel putin ca in viata noastra de familie « Ana, te duci si tu sa iei paine ? ».
A trecut demult ziua mamei, referindu-ma aici la cea de pe 8 martie si a mai trecut de cateva zile bune si ziua mamei, referindu-ma aici la 10 iulie, astfel incat nu as avea niciun aparent motiv, oficial ca sa-i zicem asa ca sa ii fac un cadou. A, da, nu e nici Paste, nici Craciun ( desi ar fi frumos, cel putin vremea aia racoroasa imi face cam seducator cu ochiul ), nu e nici o ocazie d-asta comerciala menita sa ne instige sa cumparam cadouri pentru cei dragi, pentru cei care ii iubim, dovedindu-le astfel marea iubire pe care le-o purtam, ca doar daca nu facem astfel de cadouri in astfel de momente, e clar : nu suntem un neam de oameni iubitori, deci, sa vina sarbatorile alea mai repede ca sa pot si eu sa iubesc. Trecand si peste aceste detalii, tin neaparat sa revin la ceea ce ziceam acum cateva clipe, si anume, cadoul « secret » pentru mama. Ei bine, nu e nici o tigaie de teflon care sa faca omleta mai gustoasa si pe cei de la firmele de ulei sa regrete ca s-au apucat de facut afaceri, caci noua tigaie de teflon X nu necesita ulei, necesita doar un dram de iubire, caci iubind totul iese mai bun, mai gustos, da, da, da. Nu e nici o planta care sa iti daruieasca oxigen si care sa inchirieze dioxidul de carbon sau care iti infrumuseteaze apartamentul, dandu-i un aer tropical. Nu e nici un cadou de genul acesta. Chiar nu.
Cadoul acesta secret, care e pe cale sa isi piarda misterul, este singurul cadou care nu necesita resurse materiale, nu necesita nimic altceva decat instigarea unei parti din mine la ceea ce mie imi place sa numesc « o parte din mine pentru tine, caci meriti. », este un fel de program al meu ce a fost creat cu scopul precis de a darui tuturor celor din jurul meu ( tuturor acelora care merita, adica, acelora care au inchiriat cu sentimente, idei, atitudine, comportament, fapte, existenta, cuvinte etc etc pamant in sufletul meu. Ce pot sa zic ? Afacere profitabila, caci pana acum am multi chiriasi pe care ii iubesc. ) putinul de care au nevoie de la mine fie pentru a fi fericiti, fie pentru a le smulge un zambet. Cadoul meu pentru ea era o declaratie pe care nu cred ca a auzit-o vreodata de la mine ( la mine in familie, e relativ dificil sa intretii o relatie sanatoasa cu exprimatul sentimentelor, asta e, avem si noi problemele noastre, dar asta nu inseamna ca nu ne iubim ) Dar am simtit nevoia sa ii si zic mamei asta, nu numai sa o dovedesc in fiecare zi. De ce ? Pentru ca merita.

Asculta-mi cuvantul..

Pierduta intr-o zi de vara, pe o strada aglomerata, intr-un orasel uitat de controlorul de ganduri fericite si de femeia cu chip de inger de la cafeneaua de vis-a-vis de poarta edenului, ea inainta spre ceea ce oamenii au voit sa numeasca viata.
Prea multe suflete intr-un singur loc si nici un clinchet de cristale de gheata, era prea frig si prea trist, era prea plin de ganduri si prea lipsit de viata, era totul de un gri metalic, iar blocurile isi cereau dreptul la viata si la fericire.
In mintea ei se asternea un unic gand, iar gandul acesta nu ii dadea pace. O mistuia si o facea sa strige tot ceea ce oamenii nu au fost in stare sa denumeasca in cuvinte, voia sa desconspire secretul pe care nimeni nu stia ca il are, voia sa evadeze din propria existenta si sa se inchida intre patru pereti ce nu-i vor fura viata, ci ii vor darui linistea.
Linistea lor se transformase in cusca ei..

Printre ramuri de lumina gandul ei ( Gandul Anei ) ..

In aceasta lume, existenta e un perpetuu chin, intrucat suferinta se ridica la puterea a doua, face medie aritmetica cu deziluzia si rezultatul are semn negativ…Formula nonmatematica a unei vieti nefericite de om…Care e legea care sta la baza acestei expresii nonmatematice?Legea implacabila a existentei umane…
Toti suferim.De ce?

1. -pentru ca suferinta e intotdeauna dulce,
2. -pentru ca suferinta te face mai puternic,
3. -pentru ca ne place sa fim victime,
4. -pentru ca foita impenetrabila a sufletului trebuie fisurata,
5. -pentru ca gandul se zbate sa zboare spre bolta nemarginirii,
6. -pentru ca cerul e mult prea aproape de nori,
7. -pentru ca demonii pretind a fi ingeri
8. -pentru ca sentimentele sunt inefabile
9. -pentru ca oamenii sunt diferiti
10. -pentru ca zambetul e o masca de ceara
11. -pentru ca praful emana iubire
12. -pentru ca abstractul nu este concret
13. -pentru ca timpul nu are pret
14. -pentru ca florile se ofilesc
15. -pentru ca iubim si nu suntem iubiti
16. -pentru ca suntem iubiti si nu iubim
17. -pentru ca iubim
18. -pentru ca sangele pompeaza oxigen in loc de fericire
19. -pentru ca degetele sunt inegale
20. -pentru ca soarele straluceste prea tare
21. -pentru ca visul e doar un spectacol himeric
22. -pentru ca latina este o limba moarta
23. -pentru ca muzica nu are culoare
24. -pentru ca un chibrit nu aprinde dragostea
25. -pentru ca dincolo de cer, e pamant
26. -pentru ca luna august nu este un satelit
27. -pentru ca orologiul are ticait
28. -pentru ca usa deschide calea spre infinit
29. -pentru ca literele formeaza cuvinte polisemantice
30. -pentru ca basmele nu devin realitate
31. -pentru ca un cerc nu are inceput sau sfarsit
32. -pentru ca sufletul este intangibil
33. -pentru ca oglinda reflecta fidel realitatea inversata
34. -pentru ca viata are sfarsit
35. -pentru ca nu reusim sa vedem dincolo de aparente
36. -pentru ca nu putem zbura
37. -pentru ca prostia este nemuritoare
38. -pentru ca romantismul e o ineptie banala
39. -pentru ca o culoare reprezinta o realitate abstracta
40. -pentru ca vorbele sunt imagini meschine
41. -pentru ca omul de alaturi e egoist
42. -pentru ca zapada se topeste
43. -pentru ca ingerii sunt printre noi
44. -pentru ca nu poti sa spui intotdeauna ce gandesti
45. -pentru ca ratiunea ne reprima sentimentele
46. -pentru ca ne certam din lipsa de ocupatie
47. -pentru ca oamenii se cred judecatori
48. -pentru ca ne pierdem in altii si nu ne mai regasim
49. -pentru ca actionam instinctual
50. -pentru ca am uitat unde ne este sufletul
51. -pentru ca dincolo de zambet e un suflet trist
52. -pentru ca visul are caracter scenic
53. -pentru ca am uitat de ziua de azi
54. -pentru ca dimineata e un nou inceput
55. -pentru ca inima rosteste trilogia iubirii
56. -pentru ca intrebarile nu au intodeauna raspuns
57. -pentru ca ne e teama de noi
58. -pentru ca avem nevoie de timp
59. -pentru ca ne place cafeaua
60. -pentru ca nu ne place cafeaua
61. -pentru ca avem fluturi in stomac si totusi nu zburam
62. -pentru ca am uitat sa citim suflete
63. -pentru ca am uitat sa iubim
64. -pentru ca am uitat sa rostim cuvinte simple
65. -pentru ca exista zambete false
66. -pentru ca avem motive

Si lista poate continua asa la nesfarsit, dar acum eu fac regulile si am ales sa „ii dau in masa pe toti si sa fiu cum vreau sa fiu!”

Buna. Eu sunt Ana.

In ultima vreme, mi se tot spune ca ma port ciudat si toata lumea ma tot intreaba ce am. Ei bine, nu mi se pare catusi de putin ca se intampla ceva ciudat cu mine. Am patit ceva ? Nu, nu simt ca mi se intampla ceva. Cel putin, nu ceva negativ. Nu e nevoie sa intre nimeni in panica. Ana nu a patit nimic. Ana e bine.
Ar trebui sa fiu cum cred toti ceilalti ca sunt ? Ar trebui sa fac asta, pentru ca in viziunea lor sa fie totul bine ? Ei bine, nu o sa fac asta.
Daca eu sunt mereu diferita pentru toti ceilalti, asta nu inseamna ca eu ma schimb, inseamna doar ca ei nu stiu sa ma mai priveasca, nu mai stiu sa vada dincolo de « mine ». Sunt oare oamenii atat de egoisti, astfel incat sa vada doar ceea ce le convine si nu ceea ce exista cu adevarat ? Sunt oare oamenii incapabili sa mai citeasca suflete ? Sunt oare oamenii plicitisiti de zambete ?
Ei bine, eu inca mai zambesc si inca mai citesc suflete, pentru ca nu imi pasa de tot ceea ce vor ceilalti sa fiu. Sunt Ana si tin sa va anunt ca Ana e bine, astfel poate ca ar trebui sa ma mai priviti inca o data si abia apoi sa imi spuneti ce vedeti ?

Visul din balcon

Poveste scrisa in doi: „copilul care aduce vantul” si „praful magic”.

Ma gandesc , unde as putea sa gasesc cadoul si plec intr-o escapada, spre o aventura de comori. Ies pe fereastra incet, ajung intr un vis, un vis in care nu am fost niciodata, dar in care stiu ca imi este locul, un vis care mi-a rupt sufletul si mi-a imbratisat inima.
Inima e plina de tandrete , speranta , iubire care imbata tot sufletul pana la cele mai mari placeri ridicand sufletul spre culmile doar de zei simtite.
Am stiut ca visul acesta va deveni realitate, dar ceea ce nu stiam eu acum, era cat va dura aceasta realitate. Iubirea , oare nu este doar o masca, o masca pe care o afisam doar ptr a disimula si a transforma uratul in estetic? Poate ca iubirea este o masca care reprezinta o a doua fata a iubirii , aceea masca a incertitudinii , a neintelesului care se transforma in tresariri banuitoare si care aduce aminte de trufia omului , a intrebarilor tainice si a pacatelor interzise. Dar visul este pur fara aceasta masca inestetica un vis care uneste cararile a doua suflete. Departe spre capatul cararii se vede un chip, un chip pe care zambetul nu a uitat niciodata sa apara..un chip care lumineaza intunericul cu torta unei iubiri stinse, un chip ce nu pare a fi omenesc, un chip care exprima echilibru. se aud bataile sufletului la portile inchise ale iubirii, nu raspunde nimeni. Sa fi disparut iubirea? Sa se fi pierdut esenta sufletului? Sa fi uitat iubirea sa isi topeasca masca?
Toate intrebarile dispar , dispar la aparitia unei forte superioare puterii focului simturilor si a cheilor fermecatoare iar aceasta forta este degajata de dorinta cautatorului. Cautatorul a gasit ce cauta… a gasit.. iubirea. Cu comoara in mana adoarme si cade intr un alt vis un vis care il initiaza in iubire. Nu ar fi crezut ca va ajunge sa spuna te iubesc sau sa rosteasca aceste cuvinte, dar ceva dinlauntrul lui, o forta mult prea puternica izvorata din dorinta de a scinda infinitul pentru a desparti raul de bine, l-a facut pe el sa reuseasca sa sa primeasca o a doua inima in piept , una pierduta, plina de toate simturile omenesti amestecate cu adevarata revelatie a dragostei care da cu ambele maini si se multumeste cu putin , iar acel putin e cel mai pretios lucru , un zambet pe buze care il invata sa fie om.
Nu ar fi crezut niciodata ca se va simti intreg, nu ar fi vrezut ca va reusi sa isi umple sufletul cu iubire sau ca fericirea avea sa se deschida asemenea unui boboc de floare la intalnirea cu lumina soarelui, care ii mangaie usor fiecare petala pana cand floarea ajunge sa isi impartaseasca parfumul ei unic, nu ii venea sa creada ca iubeste si ca dragostea e in fata lui , iar el ramane pironit in oglinda ochilor si deodata simte atingerea calda si dulce a unor buze care nu credeau ca stiu sa sarute, dar care isi doareau sa se uneasca pe vecie cu buzele lui, iar atunci, totul se uneste intr o sfera magica ridicandu-se spre universul rece incalzindul , si strabatand sfera lumii reale ajungand intr-un loc creat de sentimentul lor vadit unul pentru celalalt , imbratisati si scufundati intr-un sarut.
Deodata….ma trezesc din vis cu cadoul intiparit in suflet.