Despre cafeaua care (nu) mai poate fi încălzită sau cum să te apropii de oameni

Se sparg literele în semne de punctuație și disperate aleargă după sens.

Dar sensul e la ceai cu primul ticăit al zilei netrăite

Și temător zdrobește un cub de zahăr sub semnul întrebării.

Paginile impare își caută identitatea,

Cititorul doarme liniștit sub coperta unei cărți nescrise

Și visează la bibilioteca pe care n-o va avea niciodată.

Un șir indian de puncte și de linii de pauză

S-a aruncat în fața primului cafeobuz care mergea la marginea orașului.

Orașul visează cititori.

P.S.: mi-e dor de tine

Reclame

Despre arta dezbrăcării, despre suferinţă sau cum să pregăteşti o cafea care nu va fi băută

Îţi înlături tacticos pielea de pe trupul tău obosit, atins de parfumul atâtor clipe uitate, dar care stau ascunse în fiecare por, trupul care ţi-a servit drept realitate, drept metodă facilă de a obţine plăcere în nopţile în care simţeai nevoia să priveşti oamenii în ochi şi ei erau dornici să se închidă, ei ochii, nu oamenii, pentru că oamenii au fost dintotdeauna închişi.

O împătureşti cu grijă ca pe cearceaful pe care îl foloseai să te înveleşti în fiecare noapte de vară nu pentru că ţi-ar fi fost frig, ci pentru că ţie îţi place să fii învelit, protejat, iubit şi din când în când, îmbrăţişat atunci când plângi. Nu stă aşa cum vrei tu. Pielea, aşezată astfel, la fel ca şi inima ta, e asimetrică, dar tu nu crezi în asimetrie, tu crezi în oameni.

Îţi priveşti trupul şi acum ai într-adevăr ochii lui Da Vinci, ai sculptat cu atenţie fiecare celulă musculară. Înlături fiecare celulă musculară şi uiţi de faptul că muşchii te ajutau să te deplasezi, nu în timp aşa cum ţi-ai fi dorit tu, dar totuşi, locomoţia către linia orizontului te ajută să crezi că nu rătăceşti. Acum nu mai poţi să te mişti, dar oricum, tu nu mai vrei să ajungi nicăieri.

Stai pe loc şi cu mâinile pe care le-ai păstrat intacte îţi zdrobeşti cutia toracică, toracele tău nu mai e o fortăreaţa care ascundea distribuitorul de sânge şi de sentimente, acum eşti vulnerabil.

Demonstraţia ta minuţioasă a avut succes. Acum oamenii nu au cum să nu creadă în faptul că tu ai sentimente. Acum inima ta e la vedere. După ce ţi-ai dezbrăcat trupul de viaţă, îţi priveşti goliciunea şi eşti puţin, da foarte puţin mândru de faptul ca goliciunea ta e cea mai frumoasă haină pe care ai purtat-o vreodată, fără piele, fără celule musculare şi fără orice altceva ţi se mai pare ţie futil, arăţi atât de bine. Tu eşti dezbrăcat, dar inima ta te îmbracă în sentimente.

Ochii tăi nu mai sunt dornici să se închidă, eşti pregătit pentru contactul vizual cu omenirea. Îi priveşti acum pe toţi în ochi şi aştepţi un răspuns, aştepţi să spună cineva ceva despre descoperirea recentă a sentimentelor tale, ca şi cum sentimentele tale ar fi vreun pământ nou pe care omenirea abia aşteaptă să îl cucerească, aştepţi ţipătul lor prelung, ţipătul lor de uimire la vederea distribuitorului de sânge şi de sentimente, dar tăcerea nu se descompune în cuvinte, nimeni nu zice nimic. Nimeni nu ştie că tu simţi. Ţipătul tău prelung se pierde printre oameni.

Acum ai orbit şi tu.

A special P.S. for that special seeker who wants to see the rest of his message: […] you’ll have that many granted wishes and if 2,500 isn’t the right number for all of the wishes you have, may the infinite be your new number, but never the number of km that separates […]!

Dacă te agăţi de trecut, să nu te întrebi de ce ai răni pe bucata aia de imaterial

Te-ai învârtit cu ochii ridicaţi spre cerul gurii şi îţi ziceai încontinuu că tu nu eşti schimbat şi într-un fel, aveai dreptate. Nu te-ai schimbat. Dar ce cauţi în gura schimbării? De ce îi priveşti cerul? Ce cauţi lângă amicul tău Berkeley? Nu te vede nimeni, nici măcar el nu te vede. Ştiu că te întrebi de ce se agaţă ei de trecut, de ce îşi fierb sângele în expresor şi mai ales, de ce tu nu ştii ce e ăla trecut.

P.S. : atunci când te întorci în trecut, înseamnă că nu eşti mulţumit de prezent?


Sunetul iubirii e acuvânt

Ea : Mi-am prins sufletul cu un ac de siguranţă de reverul cămăşii tale, dar nu pentru că vreau să fiu aproape de tine, nu pentru că te iubesc, nu pentru că aş crede în obliterarea trecutului, ci pentru că aveam nevoie de o bucată de material, o bucată de palpabil de care să mă agăţ ( să nu îmi spui acum că mă folosesc de tine ).

El : Te iubesc.

Ea : Să nu îmi ( mai ) spui ( niciodată ) că mă iubeşti şi dacă totuşi îmi spui, aruncă-ţi cuvintele în malaxor şi apoi, îmbracă-te doar cu consoanele dacă se întâmplă să îţi fie frig, caută-le, refă  drumul.

P.S. : Înainte de a vorbi despre iubire, ai face bine să îmbraci haina muţeniei.

Despre cafeaua cu gust de târziu sau cum m-am lăsat de fumat

-Ai fost fum de ţigară, te-ai mişcat uşor, uşor, mi-ai umplut pieptul cu o ameţeală plăcută şi amară, iar mai apoi, ai dispărut şi în final, mi-ai însemnat trupul şi sufletul cu scrum de ţigară, a ars timpul, au ars ochii mei, iar acum arde inima.

-Nu spune asta, te rog.

-Nu mai spun, acum m-am lăsat de fumat.

P.S. : mecanica inimii se învaţă fără manual.

Dieta fantasmagorică fără sare, fără zahăr şi fără bucăţele de cer aruncate-n cafea

Muşc cu poftă din mine şi sesisez că am gust de aripi.

Nu este ăsta începutul unui proces de autodistrugere şi nu este nici dorinţa intempestivă de a cunoste eul, aeul şi toate cele care se mai ascund în pliul unei pleoape şi în atingerea genelor de buzele unui îndrăgostit nenăscut.

Muşc cu poftă din mine şi nu mă doare.

Hrana pe care am tot primit-o până acum nu vine din cornul abundenţei, nu am primit-o pentru că am cerut-o cu mâinile tremurânde sau cu sufletul visând, ea vine ca un rezultat al contractului de pauperitate pe care alţii l-au semnat falsificându-mi sângele, literele şi visele.

Muşc cu poftă din mine şi îmi dau seama că nu sunt eu.

Se pare că până la urmă, guma de şters cu Mickey Mouse nu şterge amintiri, nu şterge dorinţe.

Exerciţiu de purificare

capacitate de a disimula, paternitate rănită, lumea ca spectacol ( implicit ca teatru – epictet, shakespeare, eminescu etc.etc. ), cioburile existenţei,  mezinul familiei, vanitas vanitatum, fortuna labilis, a avea sinonim cu a fi, iulie 1909, balzac, guler dantelat, experienţe intransmisibile, dramă, logosul ca formă de salvare, nevoia de depărtare, latină clasică, dragostea pentru raţiune, oriental, vers alb, fenomenul românesc, occidental, filozofia culturii, soţietate fără prinţipuri, cenzură transcendentă, dorinţă, colţi albi, cirezi agreste, latină vulgară, incertitudine, aptitudine creatoare, dincolo de linia interzisă, generaţia ’60, 23 august 1944, condiţiunea materială, frondă, epocă de avânt al culturii, libertate, egalitate, ( fraternitate ) curaj, compromis ridicol, căluţ de lemn, le figaro, relativa liberalizare, zenit, deşert în strălucire, crinolină, nadir, adaptabilitate, articol, 1711, ars poetica, 1716, partida naţională, reforme, şantaj politic, farsă electorală, critică obiectivă, gândirea, singurul teritoriu sufletesc rămas intact, trudit, ceas, analepse, perspectivă temporală, coaliţie, lovitură de stat, independenţă, tratat, identitate naţională, resemnare pasivă, personalitate enciclopedică, omul şi problematică sa, memorie involuntară, simetrie, anticalofilism, solilocviu, introspecţia, aprilie 1459, expresionism, nelinişte filozofică, imagini puternice, paseism, avangardă, propagandă, monopolizarea puterii, colectivizare, naţionalizare, 30 decembrie 1947, matei visniec, cromwell, refren, disoluţie, negativ, corespondenţe, cel mai iubit dintre pământeni, ideologie, 1683, cultul trecutului, puncte de suspensie şi inefabil, gramatică, tipografie, albina românească, înălţare impersonală, geniu, 1948, 1952, revoluţie culturală…

am nevoie de tine.

Semnează : cafeaua cu zâmbet .

Mă joc muncind şi muncesc jucându-mă sau : sufletul tău are nevoie de tine.

Irina îmi vorbeşte despre definiţii şi despre joc şi îmi spune că trebuie să definesc următoarele cuvinte :

Amintirea e zidul de care ne sprijinim atunci când clipa prezentă loveşte în noi.

Noaptea e bătaia din aripi a unui fluture.

Ochiul este versul nescris al unui poet nenăscut, el vede tot, dar nu ştie nimic.

Visarea e edenul unora şi nefericirea fiecăruia dintre noi.

Cuvintele sunt hainele pe care le îmbracă gândurile.

Leapşa numărul 1 merge mai departe către Copilul ăsta cu iubire-n ochi & Ammelie .

cuvintele de definit şi de iubit sunt :

1. piatră

2. inimă

3. infinit

4. negru

5. buze

În lunga călătorie spre tărâmul jocurilor, am descoperit că stimatul călător , Deirdre şi JOD îmi pasează următoarea leapşă :

1)Ia cartea cea mai aproape de tine,deschide la pagina 18, şi găseşte rândul 4

Pe un perete un mic portret care da încăperii o ( atmosferă de viaţă oprită atunci )

2) Intide-ţi braţul stâng pe spate cât de mult poţi. Ce atingi?

Straturile conştiintei mele.

3) Care a fost ultima emisiune pe care ai văzut-o la TV?

Ultima chestie cu care am intrat în contact în materie de televiziune a fost un episod din Friends.

4) Fără să te uiţi la ceas, spune ce oră este?

Este ora în care oamenii ar trebui să îşi dea jos fondul de agresivitate şi totodată, voracitatea pe care o manifestă atunci când vine vorba de a avea,

5)Acum uită-te la ceas, ce oră e?

E ora în care oamenii ar trebui să simtă.

6) Când ai făcut ultimul pas afară? Ce făceai?

Astăzi, pe la ora prânzului. Eram în drum spre bucăţica mea de mare, adică, m-am întâlnit cu nişte oameni şi am sărbătorit ziua muncii, iar acum am ajuns acasă. Marea e încă Cu mine.

7) Înainte să începi chestionarul acesta, ce ai făcut?

Am fost în mijlocul naturii ( poate nu chiar mijlocul, dar nici marginea naturii nu era, am fost undeva unde timpul nu există ).

8 ) Ce porţi acum?

Tot ce-i al meu port cu mine, adică, una bucată suflet şi câteva gânduri, nu prea multe că mă sufoc sub greutatea lor şi a sentimentelor.

9) Ai visat noaptea trecută?

Da.

10) Când ai râs ultima data?

Astăzi.

11) Ce e pe pereţii camerei în care te afli?

O mare de alb, două tablouri şi o poză cu mine din clasă întâi ( DOOM-ul zice că pot să zic şi clasa întâia ).

12) Care e ultimul film pe care l-ai văzut?

I love you, man !

13) Dacă ai deveni multi-milionar peste noapte ce ai face cu banii?

I-aş arde, dar asta înseamnă poluare, deci, aş încerca să fac oamenii fericiţi ( fericirea nu se cumpără, dar din când în când are nevoie de ea : oameni care mor pentru că nu au bani pentru tratament, copii care-şi pierd visurile etc.etc. )

14) La ce te gândeşti acum?

La lumina de august şi la toate iubirile pe care le-am netrăit dormind şi la teatru.

15) Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă, şi ştii că se va îndeplini care ar fi aceea?

Dorinţă aceea se ascunde în sufletul meu.

16) Imaginează-ţi că primul tău copil este o fată, cum ai vrea să o cheme?

Maia.

17) Imaginează-ţi că primul tău copil va fi un băiat, cum ai vrea să îl cheme?

Tudor.

18) Gata,asta a fost tot.Mai vrei?

Da. Ce? Puţină cafea, puţin suflet şi puţină, foarte puţină iubire. Dar oamenii ( nu ) mai iubesc.

Cât despre leapşa cu numărul 2, aceasta nu are o destinaţie precisă, ea merge către toţi cei care mă iubesc, toţi cei care nu mă iubesc, toţi care se joacă, toţi cei care…etc.etc.

Oare Tudor mai iubeşte?

-Ce ai văzut?

-Două ţigări pierdute în cenuşa arzândă a cerului care-a căzut peste tine, peste sufletul tău şi peste mână ta stânga, în care-ţi ţineai ţigara, pe care o sfărâmai cu buzele, două boabe de mac ascunse în părul ei, în care te-ascundeai de timp, de viaţă şi de negru, două sfori în jurul gâtului tău, pe care le-ai legat de infinit, ai desfăcut nodul gordian şi te-ai legat de pământ, două cărări care duceau spre paradisul pierdut, care de data asta, nu era paradisul lui milton, ci una bucată eden bolnav de viaţă.

-Ce vezi acum?

-Tudore, nu fi prost !