You are currently browsing the tag archive for the 'cafea' tag.
Cafea, cafea, cafea! Întotdeauna ai nevoie de cafea şi cafeaua are şi ea nevoie de tine, atâta doar că nu vrea să devină dependentă de tine, iar tu, tu n-ai cum să devii dependent de ea. Tu eşti dependent de oameni! Parcă ţi-am mai zis că oamenii nu sunt pentru tine, dar o să-ţi mai aduc eu aminte din când în când, nu-ţi face griji!
Astăzi iar ai avut nevoie de cafea şi tot astăzi te-ai îmbrăţişat cu una bucată suflet neimpozabil şi totodată neaccesibil, dar numai dacă nu îl iubeşti şi dacă nu îi protejezi aripile cu mişcarea genelor tale, dar ai noroc că genele tale sunt lungi.
Ai vorbit astăzi chiar şi despre teatru. Nu-i aşa că ţi-e dor de Cehov? Ibsen ar fi gelos, dar nu te mai întreb nimic.
Domnul acela cu ochelari ţi-a vorbit despre ţările nordice, despre ţările asiatice şi tu vorbeai despre iubirea ta pentru nemtialand şi despre francezi şi tot discursul era în limba engleză, iar timpul, timpul se uita uimit la voi gândindu-se că până la urmă, oamenii n-au uitat să comunice. Nu mai zic nimic despre zâmbetele dintre voi!
Ai fost apoi într-un loc în care oamenii voiau să te simţi ca acasă şi te-ai aruncat puţin în braţele lui Shakespeare, ale lui Milton, ale lui Dickens, ale lui Elliot că aveai nevoie de îmbrăţişări şi apoi, tânărul domn cu ochelari ţi-a vorbit despre matematică, despre singurătate şi apoi, v-aţi zâmbit, aţi mai vorbit şi v-aţi zâmbit iar.
Ai mai vorbit şi ţi-ai mai zâmbit cu un domn care ţi-a zis că domnul Camus, domnul Pennac, domnul Flaubert vorbesc despre ale vieţii într-o manieră plăcută, iar mai apoi, ţi-a vorbit de ceea ce Dumnezeu a inventat pentru ca London să se simtă neputincios, dar tu l-ai convins că respective creaţie e demnă de iubit ( naturlich! )!
Sufletul ăla pe care l-ai tot îmbrăţişat astăzi a zâmbit şi el. Deci, ce zici? Putem vorbi despre momentele alea pasagere pe care tu eziţi a le numi fericire?
P.S. : Inima care nu are contur nu înseamnă că nu are conţinut.
-Să-mi zici repede când ai băut ultima cafea şi când ai fost fericit, iar mai apoi, ai face bine să te grăbeşti să-ţi faci curat în minte, eu nu mai am ce căuta acolo. De câte ori să-ţi spun?
-Mă laşi să-ţi explic?
-Ce explicaţii, domnule, nu am nevoie de explicaţiile tale! Înţelege că trebuie să duci gunoiul care s-a strâns în tine! Dar parcă mă trezesc că iar trebuie să o fac eu în locul tău!
-Te rog să încetezi. Nu în asta constă relaţia asta! Ascultă-mă!
-Să te ascult? De parcă tu mă asculţi pe mine vreodată! Niciodată nu ai ştiut să mă asculţi şi când te prefăceai că asculţi, râdeai de mine, de sufletul meu!
-Te tachinam, nu râdeam de tine. Şi da, te ascult, mereu te ascult! Te caut şi-n tăcere ca să te ascult!
- Ştii ceva? Lasă cuvintele prodigioase! Mai bine ai spăla şi tu vasele alea! Nu te uiţi la ele că înoată în marea aia din chiuvetă!
-Lasă asta acum! Trebuie să-ţi zic ceva!
-Mai repede că nu am timp de tine!
-Ai uitat lumina aprinsă în mine.
-Asta e culmea! Acum îmi faci şi reproşuri! Lasă că plătesc eu factura de electricitate.
-Nu-ţi reproşam nimic. Ţi-am zis că ai lăsat lumina aprinsă în mine.
-Adică? N-am chef de glume, de glumele tale!
-Nu glumesc.
-Mai bine du-te şi fă şi tu patul! Mi s-a făcut somn de la atâtea certuri! Ah! Şi stinge şi tu lumina aia din sufragerie, am uitat-o aprinsă!
-Ai stins tu lumina.
P.S. : Ai grijă să nu laşi lumina aprinsă dacă nu eşti sigur că încălzeşte şi nu arde.
ascunsainsuflet si fluturi-de-decembire mi-au dăruit acest premiu :
Şi regula zice că preniul trebuie să meargă mai departe către alte 10 persoane:
1. copilANDRA pentru că e ziua ei mâine şi pentru că mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu ea atunci când a fost în oraşul plin de praf şi minunat ( borcanul ăla cu fericire e tot la tine-n suflet )
2. Ebelith pentru că este un copil cu un suflet măcinat de cuvinte, iar cuvintele ei sunt sentimente cu veştmânt de literă.
3. Anita pentru că ea încă visează şi pe lângă faptul că visează, visează şi în verde, deci, nu se teme de culoare şi de fericire.
4. Ascunsă în suflet pentru că atât cât am reuşit să o zăresc, mi-a plăcut să-i gust cuvintele.
5. Mă ning în fluturi pentru că îmi plac fluturii şi pentru că am nevoie de fluturi în decembrie.
6. O cafea cu lapte pentru că nu am uitat ce a scris şi la mulţi ani pentru mâine, Iulian şi alte urări nu-ţi mai fac pentru că trenul merge mai departe.
7. Indignat cu idei pentru că simt nevoia să îi mulţumesc şi pentru că sunt „inspirată de zâmbet”.
8. Filonous pentru că pentru mine, el este aici.
9. Andra pentru că este un om minunat.
10. Cel de-al 10-lea premiu se îndreaptă către fiecare om care m-a făcut să zâmbesc, pentru fiecare om cu suflet mare, pentru fiecare cititor, pentru fiecare suflet care m-a ascuns, pentru fiecare om care m-a iubit, pentru fiecare om care nu a avut curaj să-mi spună ce simte de teamă că eu nu simt la fel, pentru fiecare om care m-a făcut fericită, pentru mare.
P.S. : mulţumesc!
Concluzii:
-chiar şi oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi
-Sex On The Beach, Blue Lagoon, Orgasm, Death By Chocolate, Green Apple, Vodka Tonic, Margarita, Cuba Libre se beau cu ochii deschişi spre interior şi asta doar pentru a-ţi da seama că oamenii se schimbă.
-răsăritul se prinde doar dacă eşti în stare să-ţi arunci sufletul în nori ca să agăţi soarele
-ceva special, deosebit, zilnic periodic, frecvent, constant, deloc plictisitor, anodin, banal, anost
-integramele care se fac la o cafea se fac de fapt alături de oameni cu suflet mare – cafeaua o găseşti la supermarket, oamenii cu suflet mare, nu.
-24 august, 6 şi câteva minute : cafeaua cu zâmbet s-a aruncat în mare şi nu, nu s-a înecat, s-a contopit cu marea, a fost singură cu marea, a iubit marea, a devenit marea ( am crezut în iubire )
-oamenii pe care îi iubeşti mint
-oamenii minunaţi îţi fac dedicaţie la televiziunea locală şi vj-ii îţi spun şi ei „la mulţi ani şi să trăieşti la maxim(um) că o viaţă ai şi merită traita”
-oamenii minunaţi cad în baie, urmăresc busola, te strâng în braţe şi-şi caută echilibrul la tine-n braţe şi în suflet
-fata cu fustă de blue-jeans şi bluză galbenă de pe scările bisericii a fost singura care a sesizat că am nevoie de oameni ( îţi mulţumesc )
-Emi, Mădălin sunteţi nişte copii deosebiţi ( Emi, îţi mulţumesc pentru bancuri )
-Teo, să ştii că nu întotdeauna prietenii sunt lângă tine, dar tu eşti lângă ei, adică, ştii tu, la ei în suflet şi nu te grăbi să pleci de acolo pentru că prietenia adevărată e un peşte pe care nu-l prinzi decât dacă-ţi foloseşti sufletul drept momeală.
-Gabriel, în baloanele pe care le-am făcut împreună se ascund toate visele noastre care se vor îndeplini şi chiar dacă se vor sparge, ele nu vor dispărea, se vor ascunde în nori, vor zbura.
-dacă îţi pierzi prosopul, dacă ţi se rup şlapii, dacă-ţi ard buzele, nu înseamnă că eşti un copil ghinionist, înseamnă doar că e timpul pentru schimbare, e timpul să laşi oamenii şi timpul să plece.
-cel mai plăcut e să adormi pe plajă şi cineva să vină să te învelească ( vă mulţumesc şi sunteţi un Om )
-cizmuliţele roz, Mirciulica şi fructele spălate sunt păţaniile care se spun cu zâmbetul pe buze, ceea ce înseamnă că, din când în când, trecutul închide în el fericire.
-să nu ai niciodată aşteptări de la oamenii pe care îi iubeşti
P.S. : am 19 ani şi încă iubesc marea!
În seara precedentă instituţia paternă m-a întrebat dacă doresc a realiza o mini-excursie, iar răspunsul meu afirmativ a condus la o zi de sâmbătă fantasmagorică ( da, da, fantasmagorică ).
M-am smucit din braţele somnului încă de pe la 2 a.m când nu reuşeam să adorm şi apoi, la 5 şi niţeluş, eram pe drumul către motivul sâmbetei ca bucurie.
Sinteză : drum lung, natura s-a strecurat în mine şi a creionat puţintică perfecţiune ( nu, nu, asta nu înseamnă că sunt perfecţiune ), discuţii interminabile cu zeităţile montane, excursie clasică pentru orice turist aflat în slănic prahova, mină de sare, 208m, întâlnire cu Decebal şi cu Traian şi cu Eminescu, atmosferă proustiană, frig, turişti de pe meleaguri non-mioritice care cunoşteau limba română, dar nu o vorbeau prea bine, care aveau probleme CU Cafeaua şi au apelat la mine pentru ajutor ( tocmai eu să nu-i ajut CU Cafeaua ? ), i-am ajutat să obţină cafea, mi-am luat şi eu cafea şi zâmbetul reciproc a fost stimulentul meu afectiv, m-a luat cu simţire şi cu sentimente şi nu îngheţasem ( nu, nu am îngheţat, simt ) , l-am părăsit pe hades şi apoi, am iubit drumul spre casă ( drumul către locul fără de casă a fost asezonat de ploaie şi de “şi ce dacă e vânt? şi ce dacă sunt ploi? [...] ne-aţi puterea, ne-aţi dat speranţa, de a fi-mpreună mereu! “-iris, iris, da, iris ), scurt şi la obiect.
P.S. : oboseală, oboseală, m-ai făcut să scriu altfel ( nu, nu e jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit, dar astăzi, acum, aici, cuvintele au iz de confesiune, sunt vulnerabilă, aşa că, să nu loveşti cu ochii închişi, nu care cumva să dai în suflet ).
Ziua a început cu puţin, foarte puţin Marin Sorescu, am scos viaţa din paranteză, am aşezat-o pe hârtie şi am citit-o în gând, am citit-o până când fiecare cuvânt şi-a pierdut sensul şi şi-a găsit locul în mine.
Apoi, am băut din când în când câte o gură de cafea pentru că nu am vrut şi nu vreau să uit că ea e potrivit de dulce şi neatinsă de asfalt. Am respirat suflet, am simţit suflet şi am fost suflet.
Am fost actor, am fost jurnalist, am fost şi filosof, am studiat muzica, am fost om al literelor, am fost poet, am fost punctul în care se ascunde timpul, am fost scriitor şi am simţit aşa cum nu am simţit vreodată, am simţit picături de sfârşit curgându-mi prin suflet, dar picăturile au plecat din sufletul meu pentru că sfârşitul nu există, nu vreau să existe, în mine nu există timpul vostru, nu există timpul lor, există doar timpul meu, în mine exist doar eu.
Ziua a continuat cu discurs asupra metamorfozei. Nevoia de comunicare s-a manifestat, logosul a supravieţuit şi Iona cred şi-a găsit ecoul. Iona a fost fericit, da, chiar a fost fericit. Mi-aş fi dorit să-l iau în braţe pe Iona şi să-i spun că în sfârşit putem dansa. Nu-mi pasă de linia orizontului, infinitul e în noi. Aş fi vrut să-mi audă inimă, să-mi audă marea.
Am vorbit despre oameni fără de apelativ, oameni care nu pot fi numiţi în niciun fel, nu pentru că nu i-aş putea descrie, nu pentru că nu-i iubesc, ci pentru simplul fapt că în faţa lor, cuvintele mele se fac mici, mici. Dar ei le-au ascultat şi au zis, cuvintele alea mici, mici, ne-au pătruns în suflet. Am plâns.
Am auzit atâtea bătăi de inimă, încât încă o data m-am convins că suntem muzica şi aşa cum îmi spunea omul fără de apelativ, care îmi vorbeşte limba iubirii şi căruia i-am mărturisit că am avut o relaţie amoroasă cu Moliere, „orice om are ceva bun în el” ( zicea el că aceasta-i legea canibalului ).
Am găsit Oc. Planetar şi deci, omenirea e salvată ( sufletul nostru e Oc Planetar pe care nu-l găseşti scris pe hartă, dar care e plin de iubire. ) . Încă mai există suflete şi bineînţeles că încă mai există iepuraşi. Nu am lăsat geografia să prindă glas, am desfăcut-o de câteva ori de lume nu pentru că n-am vrut să o las să vorbească, ci pentru că, nu voiam să se termine. Dar am mai zis, eu nu cred în sfârşit.
Am eviscerat istoria, am ars ani, am aruncat timpul în braţele lui Herodot şi am simţit. Ne-am îmbrăţişat. M-am simţit copilul iubit de fiecare atom infinitezimal al universului ăstuia. Chiar şi istoria mă iubeşte.
Am împărţit mărul lui Newton, am dat probă de alergare, dar am constatat că nu e aşa importantă destinaţia finală, ci călătoria. Am butonat, am fost internauţi. Am ascultat muzică. Am aflat că sufletul nu are acţiuni la bursă şi deci, Donald Trump, you’re fired! Ah, da, domnule Warren Buffet, chiar şi pentru dumneavoastră îmi pare rău ! Am declinat, am iubit Ablativul ( Chiar şi atunci când a fost greu, a fost bine şi da, sunt sufletul dumnevoastră şi da, oamenii nu pleacă niciodată, ex abrupto vă zic, sufletele se unesc pentru totdeauna. )
Dorian Gray s-a aruncat în braţele mele şi eu m-am aruncat în braţele omului fără de apelativ care iubeşte, zâmbeşte şi da, acum are un nou copilaş ( a.k.a Georgică, Cookie, Bulgăraş, Sufleţel etc.etc. ) şi da, iubeşte rephrase-urile, iubeşte în structura unui for-and-against essay pentru că e un om calculat şi un suflet tremurând şi Shakespeare cred că o iubeşte şi el pe aceasta fiinţă, ca să nu mai zic de Oscar Wilde.
Oameni fără de apelativ, închin în cinstea voastră nepentes, nectar, ambrozie şi toate cele câte se mai închină atunci când îţi deschizi sufletul şi priveşti lumea !
Vă mulţumesc !
P.S. : Liceu, tu nu eşti cimitir al tinereţii mele ! Iubesc fiecare clipă petrecută în cetatea de frumos şi inălţare !
Eu nu m-am schimbat ( prea mult, tot ce a pierit din mine a fost pentru ca sufletul sa fie fericit ).
Cafeaua nu s-a schimbat ( a fost amara, desi a fost aceeasi cafea dintotdeauna ).
Dupa intalnirea dintre suflete la miez de noapte, astept sa rasara soarele, caci astazi voi pregati cafeaua.
Cafeaua va fi iar potrivit de dulce, nu e o incursiune in trecut, e doar un zambet.
P.S. : acest post nu are diacritice pentru ca e 3:57 ( peste 2 ore si un pic ar trebui sa plec la scoala ), nu sunt acasa, nu beau, nu cant si nu iubesc.
comentarii recente