O soţietate fără prinţipuri, care va să zică că nu le are…

Universul le mulţumeşte tuturor celor care şi-au vândut sufletul pe o bucată de hârtie, tuturor celor care cred că dreptatea este un cuvânt existent doar în discursurile electorale şi undeva, într-un dicţionar, tuturor celor care se mulţumesc să fie cabotini în farsa existenţei lor !

Universul le mulţumeşte tuturor celor care cred că fondul de ten umple golurile minţii şi ale sufletului ( just in case there is one ), tuturor celor care cred că lenjeria intimă este stindardul libertăţii şi deci, trebuie etalată !

Universul le mulţumeşte tuturor celor care au făcut din minciună un sport, tuturor celor care au lovit în suflet ca într-un perete indestructibil, tuturor celor care simt nevoia să-şi ridice statui, deşi nu stârnesc admiraţia nimănui !

Cât pe ce să uit, chiar şi eu le mulţumesc !

1+1=1

Era o zi de miercuri.

 

Era o încăpere în care se ascundea matematica şi la uşa acestei încăperi se afla zeul bomboanelor.

 

Acest zeu al bomboanelor care era prieten cu Pitagora, Euclid, Thales, Leibniz şi chiar şi cu bunul Dan Barbilian ( da, melcul a murit… ) şi alţi asemenea indivizi a hotărât să dăruiască aceste bomboane unui copil care muşca din tavan de atâtea ori doar pentru că îi crescuseră aripi din suflet.

Şi totuşi, era miercuri şi zeul bomboanelor a întrebat puiul de om „ Puişor, ce mai faci? A mai rămas puţin.”. Apoi, tot el i-a povestit câteva lucruri despre geneza prieteniei, despre esenţa umană şi mai apoi, i-a spus că „Puişor, pe tine te aşteaptă lucruri minunate”.

 

Şi puiul de om a rostit şi el câteva cuvinte, a definit trecutul într-un cuvânt, zeul bomboanelor a fost de acord cu definiţia şi astfel a apărut teoria Puiului de om şi de acum înainte, oamenii de miercuri vor zâmbi şi zeul bomboanelor a mai adăugat un prieten la lista sa, Pitagora a schiţat un zâmbet în mijlocul unui triunghi.

 

Era o zi de miercuri.