-Când vrei să plecăm?
-Nu vreau să mă ascund.
-Ţi-ai făcut bagajele?
-Am adunat fiecare nor pe care cerul l-a lăsat să plece.
-Ai anunţat administratorul că plecăm?
-Am pregătit scrisori pentru fiecare om de care m-am despărţit, doar că nu le-am trimis, nu mai pot să închid plicurile, nu mai am forţă.
-Vrei să stăm câteva zile şi la mare?
-Nu am un suflet mare.
-Mai vrei să luăm pe cineva cu noi?
-Vreau să cred în iubirea care bate întotdeauna de două ori la uşă.
-Apropos de uşă, am uitat să-ţi zic că am pierdut cheile.
-Şi eu m-am pierdut de multe ori.
-Bate cineva la uşă?
-Niciodată nu am deschis la timp.
P.S. : niciodată n-am să refuz o cafea, cu sentimentele am probleme!
Etichete:as iubi, ceas, conditional-optativ, te-as iubi, virgula
Imi era dor de tine.
Cât vai şi cu iubirea asta! De ce nu au căzut de acord oamenii şi poeţii că nu e realizabilă? Îţi spun eu, şi-ar pierde locul de muncă şi de sine. E o conspiraţie masonică şi asta, că tot sunt la modă conspiraţiile, inspiraţiile, respiraţiile
. Nu ne mai potolim cu hoaşca asta întreţinută, iubirea, luao-ar gaia! Plus că există riscul să devenim nişte bătrâni ridiculizaţi de orice puber al viitorului că n-avem preocupări asortate vârstelor…
-De echinoctiu.
-Te poti ascunde?
-Ce-mi iau de obicei …
-Sa iau umbrela?
-Stia.
-De ce sa le inchizi?
-Da, e in drum.
-In comparatie cu ce?
-Puiul de dragon.
-Iubirea, copil ghidus te va chema mereu; de lasi usa deschisa, indat’, razand, iti va intra in casa;
-De parca ai incuiat-o vreodata …
-Stiu! in vise, in asteptari, in orizontul marii, in ochii cerului, in ceilalti, in tine …
-Nu.
-Fiecare lume are timpul sau, iar tu aveai alt ceas la mana.
@ Ebe: multumesc visator si plin de ganduri frumoase.
@ Tibi: lua-o-ar oamenii in lumea lor! s-o cuprinda toata-toata si apoi, sa zica si ea, greu-respiranda, ca s-a indragostit de oameni, insa, pana atunci, ma-ntorc la meditatia la complot, la paginile pline de ADN-ul celor care au crezut ca gasesc iubirea printre ele ( deci, nu stiu sigur, dar mi s-ar putea reprosa statutul de cautator-visator-mereu-amator! ) si nu mai vorbesc despre “dansa” prea curand!
@ Cristian: raspunsuri la raspunsuri, multumesc. Cat despre ceasul de la mana mea, nu conteaza daca aveam alt ceas sau am alt ceas, iluzia tot se strecoara printre ticaituri, mangaieri, imbratisari, schimburi de cuvinte si dorinte – iluzie, iubire!
am vazut doar intrebari …
te joci cu iluziile, visatoareo …
noaptea tese vise albe, ziua tese literare …
oricum de echinoctiu, in martie, pasii mei vor pasi in eterul dintre lumi …; dragonul trebuie dus in lumea lui.
da, cam asta fac eu mai tot timpul, ma joc, dar nu tuturor le place jocul.
ai grija de dragon!
da, joaca nu place la toti …
o sa am si ii spun diseara ca ti-a fost dor de el.
stii ca nu i-am pus nume!
nici macar nu stiu de e fata ori baiat …
imi lipsesc studiile in domeniu …
nu vrei tu sa-i pui un nume!?
are solzii ca niste frunzulite mici, cei dinspre gat si cap sunt in forma de inimioara (o inimioara grasuta), pe spate pana spre mijloc au forma eliptica, iar spre burtica sunt mai mici si se rotunjesc mai mult la varf si sa nu uitam coada ce pare facuta din sute de bratari suprapuse …; iar de ma-ntrebi de culoare n-as sti ce sa zic, ma umplu de-ncantare si mirare, ca de nu ar respira as zice ca-i o lucrare maiastra, o bijuterie cum alta n-am vazut nicicand aicea pe pamant; deunazi, la pranz s-a culcusit in coltul de la geam langa o floare si stand asa a-mprumutat culoare din petale …, si fiecare za avea acum ciclam si vinisoare albe …
de cand esti tu atat de infiltrat in ale prapastiei cafeavecsourire, adicatelea, de unde stii ca mi-a fost dor de el? eu n-am zis nimic de dor, eu am zis doar de grija, n-am pomenit de sufletu’ meu! stii tu ce ascund eu?
sa-i zicem imbratisare-de-vant pentru ca e musai sa fie putintica afectiune, dar si putina omniprezenta, putina omnipotenta si ce sa mai fie? putin, da’ foarte putin vis ascuns!
de nu va fi sa-l cheme imbratisare-de-vant, sa stii ca nu ma supar, tot am sa te rog sa ai grija de el!
in miezul boabei de cafea si-apoi in rasuflarea cea fierbinte a fiintei Apa, mi-am impletit un vis si aruncat-am catre cer un fir si’o nada …; erai si tu, desi nu-ti amintesti, a fost ieri, a fost demult, a fost odata …
i-am zis pe numele ce l-ai ales si-mi pare ca ii place …
s-a fatait in sus si-n jos, a pufait nintel s-apoi mi-a dat de’nteles ca ii este foame;
mai am ceva ingrijorare ca nu-i vioi destul si-n ochii aurii s-aduna dor de zbor spre cer si dor de soare …
Unde eram? Sau ar fi mai bine sa intreb: unde sunt acum?
De-mi zici ca a raspuns si pare a-i lipsi chiar hrana, iti zic sa-l duci departe, departe si sa-l lasi sa se hraneasca, poate, cu iubire.
Daca iubirea nu-i ajunge, nu-l certa, o sa iubeasca el intr-o zi.
Lasa-l sa zboare, lasa-l sa soare, lasa-l in bratele tale, adica, nu-l lasa singur!
Unde eram? are mai multe raspunsuri posibile; iti vei aminti.
Unde esti acum! in absenteismul crepuscular al intalnirii cu tine; a sti, a vrea, a fi;
Imbratisare de Vant, mananca in ultima vreme lapte de capra in care e musai sa pun niste ghimbir, hehehe, de ce, nu stiu …; si uneori vrea untura de peste.
In lumea lui, paradoxal, desi are aripi mici, intentia si particularitatile specifice ii sunt de ajuns pentru a fi un zburator de exceptie.
Nu-mi dau seama daca are ceea ce noi oamenii numim sentimente sau comportamentul sau este doar pur instinctual.
Putine zile au mai ramas pana ma despart de el; o sa-mi fie dor o vreme si de cate ori imi voi aduce aminte, dar acolo e liber si poate zbura …, nu-i asa!
Imbratisare-de-vant pare a experimenta gaselnitele fericirii, deci, drum bun!
Sa ii trimiti misive!
L-am dus acasa!
Treceam ades pe strada ta si poarta era-nchisa.
In curte am vrut de multe ori sa intru, sa ma asez la masa, si-n timp ce-mi beau cafeaua, incet, s’ascult fosnetul frunzelor moi in adierea unui vant de amiaza …
Multumesc!