Ea : Mi-am prins sufletul cu un ac de siguranţă de reverul cămăşii tale, dar nu pentru că vreau să fiu aproape de tine, nu pentru că te iubesc, nu pentru că aş crede în obliterarea trecutului, ci pentru că aveam nevoie de o bucată de material, o bucată de palpabil de care să mă agăţ ( să nu îmi spui acum că mă folosesc de tine ).
El : Te iubesc.
Ea : Să nu îmi ( mai ) spui ( niciodată ) că mă iubeşti şi dacă totuşi îmi spui, aruncă-ţi cuvintele în malaxor şi apoi, îmbracă-te doar cu consoanele dacă se întâmplă să îţi fie frig, caută-le, refă drumul.
P.S. : Înainte de a vorbi despre iubire, ai face bine să îmbraci haina muţeniei.
1 comment
Comments feed for this article
noiembrie 9, 2009 la 20:27
bistosh
dar si mutenia are respiratia proaspata
el: mai tii minte cand trebuia sa respiram impreuna in acelasi timp? fii atenta! era sa mor la o coada la varza. sa mor eu daca nu era sa mor. m-au impins.. era o coada imensa.. s-a creat o emulatie.. si eu am ajuns intr-un grilaj de fier.. si nu mai aveam respiratia la mine. si mi-a dat o fata o respiratie + un nene.. si mana de la mana s-au facut respiratiile.
ea: ce vorbesti.. eu ma gandesc de 1000 e ori inainte sa vorbesc. dar, dupa cum vad.. lumea se dixtreaza cu viata.. namol exista.. lucrurile dispar de acum 19 de ani.. dar, ceva ramane..
el: ce ramane?
ea: respiratia proaspata.