In fiecare dimineata soarele ma intreaba cum ma simt. Razele sale sunt asemeni unor prajituri cu ravas. In aceasta dimineata, ravasul meu spunea ” doreste-ti mai mult “. M-am tot intrebat ce putea sa imi doresc mai mult? In fiecare dimineata soarele rasare pentru mine, ma intreaba cum ma simt si imi ofera ceva dulce pentru a indulci fiecare clipa a zilei. Apoi, cafeaua de dimineata isi intinde bratele spre mine, ma imbratiseaza si imi sopteste ca ar mai vrea putin zahar. Pentru ca imi place sa aduc zambete, ii ofer cafelei putin zahar, iar ea imi zambeste si imi inunda intreaga fiinta, iar mai apoi scoate aburii unei inimi incalzite de prea multe sentimente.
Soarele imi zambeste si el si imi incalzeste fiecare coltisor al fiintei mele. Perna imi multumeste pentru caldura pe care i-am oferit-o pe timp de noapte si pentru fiecare vis impartasit de fiecare data numai si numai cu ea. Imi place sa visez.
Pe la ora pranzului, imi indrept pasii spre liceu si atunci ma bucur de fiecare zambet suav aruncat de cate un pui de om care se bucura sa cunoasca lumea si care e in stare sa arate un zambet cald. In autobuz, privesc oamenii si ma intreb care e povestea fiecaruia dintre ei. Oare, ei ma privesc si fac acelasi lucru? Unii cred ca da, pentru ca imi zambesc. Oricum, povestile lor sunt unice si pline de farmec, cel putin in mintea mea, imi place sa citesc suflete.
O data ajunsa la liceu, ma intalnesc cu persoanele pe care ma bucur mereu sa le vad..Da. Sunt ei, prietenii mei. Persoanele alea care iti zambesc cand te vad, persoanele alea care rad la glumele tale, persoanele alea care te asculta, cand poate nu ai nimic important sa spui, ci doar simti nevoia sa vorbesti, persoanele care te imbratiseaza si care te privesc in ochi fara teama ca ai putea sa le citesti sufletul. Niste persoane minunate care sunt in permanent proces de cunoastere, persoane care nu te accepta asa cum esti, ci care te accepta oricum ai vrea tu sa fii, te ajuta mereu sa te regasesti atunci cand ai falsa impresie ca ti-ai pierdut calea pe drumul pavat cu sentimente al sinelui tau, vin langa tine cand esti pierdut privind pe fereastra la care adesea iti cauti scaparea, vin si nu te intreaba ce ai pentru ca stiu ca nu iti place, ci pur simplu, iti dau imbratisarea aia de care nu ai fi crezut ca ai atata nevoie si care nu credeai ca va reusi sa te faca sa zambesti.
Atat de multi oameni care te fac sa zambesti. Orele trec uneori parca prea greu, dar e placut sa impartasesti calvarul nesfarsit al unei ore cazute in paharul cu plictiseala alaturi de colegul de banca, cu care intretii un dialog care uneori pare a fi zambet amestecat cu cuvinte. Te intorci la colegii din spate ( care in mod paradoxal sunt si prietenii tai ) si incepi sa impartasesti povesti de viata care pentru voi sunt adevarate romane pe care le citesti cu placerea unui cititor avid de cuvinte. Faci un schimb de priviri cu aproape toti colegii si iti deschizi agenda si mai notezi cateva cuvinte care sunt adevarate aforisme pentru un adolescent pasionat de literatura sufletului.
Treptat, vine si pauza, urmeaza iarasi o partida de zambete. Evadez putin si in curtea liceului in care se invart atatia oameni si atatea povesti. Ajung apoi sa ma intreb care sunt povestile lor. Ii privesc. Mai stau la un pahar de vorba si cu alte persoane care ma fac sa zambesc si apoi cand pauza s-a terminat, ma intorc in clasa si continui sa visez.
La un moment dat, ies de la liceu si iarasi am parte de oamenii din autobuz si din tramvai care ar putea avea povesti minunate. Alte zambete. Ajung acasa, mama ma intreaba ” ce ai facut? vrei ceva? ti-e foame? ” si sfarsesc prin a-i oferi un zambet si prin a reveni la relatia mea stransa cu cuvintele, cu perna, cu cerul si cu tot ce ma inconjoara.
Asadar, dragul meu soare ” doreste-ti mai mult “, dar ce?

[ pentru C., A., D., I., L., A. si pentru alte cateva persoane..si pentru soare ]